Profesorul universitar Nicolae Hurduc, inginer chimist, decan al Facultăţii de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului „Cristofor Simionescu” de la Universitatea „Gheorghe Asachi” din Iaşi, este propunerea Guvernului pentru Ministerul Cercetării, a anunţat joi premierul Viorica Dăncilă, care l-a prezentat drept un profesionist şi un bun comunicator.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dăncilă a precizat că propunerea a fost deja trimisă preşedintelui Klaus Iohannis.

Potrivit CV-ului său, Nicolar Hurduc este de 17 ani profesor universitar la Facultătea de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului din cadrul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi, iar din 2016 este şi decanul acestei facultăţi.

În perioada 1975-1980 a studiat tehnologia compuşilor macromoleculari la Institutul Politehnic Iaşi, ieşind cu diplomă de inginer chimist, iar în perioada 1986-1993 a studiat chimia la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, unde şi-a dat doctoratul. Din 2002 este conducător de doctorate în domeniul chimiei.

Hurduc a publicat, de-a lungul timpului, 165 de articol în reviste specializate, dintre care 135 în reviste cotate ISI, şi şapte cărţi sau capitole de carte. Deţine şase brevete, dintre care două internaţionale şi a participat la 290 de conferinţe şi comunicări ştiinţifice. În perioada 1995 – 2005, a fost profesor invitat la facultăţi din Franţa.

În 1993 a primit premiul „Gheorghe Spacu” al Academiei Române.

De asemenea, Nicolae Hurduc este membru fondator al Societăţii Române de Reologie (2009) şi membru al Fundaţiei Alfred Kastler (2001), International Liquid Crystal Society (1995), American Chemical Society (2015) şi Royal Society of Chemistry (2015).

A colaborat cu institute şi universităţi din Franţa, Polonia, Japonia, Australia, Statele Unite, Austria şi Ungaria şi a fost membru în comisii internaţionale de evaluare şi susţinere a tezelor de doctorat, la Universitatea Paris 13 (mai 2005), Tezpur University, India (aprilie 2005) şi Royal Melbourne Institute of Technology, Australia (aprilie 2007).

Deţine diplome de expert evaluator European Research Council (Horizon 2020), ANCS (România), ARACIS (România).

În perioada 2012-2016 a fost membru în CNATDCU, preşedinte al Comisiei de Chimie.

Postul a rămas vacant după ce ministrul Cercetării, Nicolae Burnete, şi-a anunţat demisia, în 31 august.

"Ministrul Cercetării şi Inovării, prof.dr. Nicolae Burnete, prin prezentul comunicat, aduc la cunoştinţa opiniei publice faptul că în această dimineaţă mi-am depus demisia la Cabinetul premierului. Demisia mea este irevocabilă şi cel puţin la acest moment, nu va face subiectul unei conferinţe de presă", a fost mesajul postat site-ul Ministerului Cercetării.

Ulterior, postul a fost deţinut ca interimar de către vicepremierul Viorel Ştefan, începând din data de 12 septembrie, interimatul expirând în 45 de zile.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.