Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) atrage atenţia autorităţilor că mii de medicamente esenţiale riscă să dispară de pe piaţă în perioada imediat următoare în lipsa introducerii imediate a unei taxe clawback mai mică pentru medicamentele generice faţă de medicamentele inovative.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Guvernul are obligaţia de a debloca proiectul de lege pentru introducerea calculului diferenţiat al taxei clawback sau trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru efectele catastrofale asupra pacienţilor”, a declarat Laurenţiu Mihai, director executiv APMGR.

Conform specialiştilor, medicamentele care vor dispărea de pe piaţă vizează arii terapeutice de bază, precum bolile cardiovasculare, digestive, cancerul, bolile sistemului nervos central şi aparatului respirator. Ei spun că primii afectaţi vor fi bolnavii cronici.

"APMGR înţelege preocuparea Guvernului pentru stoparea dispariţiei de pe piaţă a circa 100 de medicamente off-patent (medicamente ieşite de sub protecţia brevetului) ca urmare a ieftinirii acestora cu 35%, în conformitate cu prevederile legislaţiei actuale, însă reaminteşte ca alte câteva mii de medicamente esenţiale sunt pe cale de dispariţie din cauza efectelor taxei clawback. Această taxă are un impact fiscal de trei ori mai mare asupra preţului medicamentelor generice faţă de medicamentele inovative, acest lucru a dus la dispariţia a 2.000 de medicamente generice de pe piaţă în ultimii ani, iar acest trend va continua, fără introducerea calculului diferenţiat al taxei”, potrivit oficialilor asociaţiei.  

Proiectul de lege care introduce taxa clawback diferenţiată se află, în acest moment, la Comisia pentru Sănătate şi Familie şi la Comisia pentru Buget, Finanţe şi Bănci din Camera Deputaţilor care este cameră decizională. Documentul, spun producătorii de medicamente aşteaptă doar avizul Guvernului pentru a fi votat. Proiectul a fost deja adoptat de către Senat, este recunoscut ca fiind neutru din punct de vedere bugetar.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.