Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava decis schimbarea încadrării juridice în cazul fostei conduceri a Spitalului Judeţean Suceava în ceea ce priveşte infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, constatându-se că nerespectarea măsurilor împotriva pandemiei au dus la moartea a 28 de pacienţi şi îmbolnăvirea altor trei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, că procurorii au 
dispus schimbarea încadrării juridice cu privire la una dintre infracţiunile reţinute în sarcina celor patru persoane care sunt cercetate pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu, neluarea măsurilor de sănătate şi securitate în muncă şi zădărnicirea combaterii bolilor,
 
“În urma schimbării de încadrare juridică, în sarcina fiecăruia din cei patru suspecţi s-a reţinut săvârşirea a câte unei infracţiuni de zădărnicire a combaterii bolilor, prev. de art. 352 alin. 2 şi alin. 5 Cod penal, constând în aceea că în intervalul de timp cuprins între ianuarie 2020 şi 23.03 – 02.04.2020, membrii comitetului director al Spitalului Judeţean Suceava care aveau atribuţii în domeniul asigurării asistenţei medicale, respectiv managerul, directorul medical, directorul de îngrijiri medicale şi coordonatorul Compartimentului de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale, nu au respectat măsurile dispuse la nivel central pentru prevenirea şi limitarea răspândirii infecţiei provocate de SARS-CoV-2 (raportat la atribuţiile fiecăruia)”, se arată în comnicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava. 
 
Sursa citată menţionează prin nerespectarea măsurilor infecţia COVID-19 s-a răspândit în interiorul spitalului, iar ulterior şi în exteriorul unităţii medicale. 
 
“Nerespectarea tuturor acestor măsuri a dus la răspândirea infecţiei COVID-19 în interiorul Spitalului Judeţean Suceava, care a devenit focar de infecţie COVID-19 şi principal vector de răspândire a acestei infecţii în afara spitalului, în municipiul Suceava şi în judeţ, iar consecinţa directă a răspândirii infecţiei COVID-19, ca urmare a nerespectării măsurilor, a fost vătămarea corporală a trei pacienţi determinaţi, precum şi decesul altor 28 de pacienţi”, a se mai precizează în comunicat. 
În prezent cauza este instrumentată de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu poliţişti din cadrul structurilor Ministerului Afacerilor Interne. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale.
 
În comunicatul anterior al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava era precizat în privinţa infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor că în cazul celor patru nerespectarea măsurilor a dus la decesul unei persoane.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.