Procurorii au început, duminică, urmărirea penală pentru omor calificat, în cazul atacului de la Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca. Suspectul nu a fost încă audiat, el fiind sedat şi supravegheat de poliţişti. După audiere, procurorii ar putea propune internarea sa nevoluntară pentru a se stabili dacă a avut discernământ.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, Cătălin Radu, din cauza unor afecţiuni medicale cauzate de consumul de alcool, bărbatul de 38 de ani, având un static metalic pentru perfuzii, a lovit trei pacienţi din acelaşi salon care au decedat.

Cu acelaşi obiect, autorul a mai lovit alţi pacienţi din saloanele învecinate, unul dintre aceştia decedând ulterior.

”După comiterea faptei, a încercat să părăsească spitalul, fiind însă prins şi imobilizat de un echipaj de poliţie aflat într-o altă misiune în acest loc. În cauză s-a început urmărirea penală, sub aspectul infracţiunii de omor calificat”, a declarat Cătălin Radu, care a adăugat că cercetările s-ar putea extinde şi în cazul angajaţilor spitalului dacă acest lucru se
va impune.

Potrivit procurorului, atacatorul este în continuare la Spitalul Săpoca, el nefiind audiat din cauza stării în care se află. Individul se află sub paza lucrătorilor Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale al I.P.J. Buzău.

”Urmează ca după audierea autorului în calitate de suspect să se solicite instanţei de judecată luarea măsurii internării nevoluntare, pentru a se stabili printre altele dacă acesta a avut discernământul păstrat la momentul comiterii faptei.”, se arată şi într-un comunicat remis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.

Bărbatul de 38 de ani, internat voluntar pentru sevraj etilic, a omorât patru pacienţi ai spitalului şi a rănit alţi nouă.

Pe lângă ancheta penală, Corpul de control al Ministerului Sănătăţii a demarat propria anchetă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.