Ministrul de Interne, Carmen Dan s-a întâlnit, miercuri, cu conducerea Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) şi a transmis că procesul de reorganizare care a fost solicitat nu urmăreşte o desfiinţare a direcţiei, ci, dimpotrivă, o întărire a climatului de integritate din minister. De asemenea ministrul de Interne a transmis că opiniile exprimate public de directorul general, chestorul Cătălin Ioniţă, nu ar trebui să interfereze cu activitatea instituţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Ministerul Afacerilor Interne (MAI), miercuri, ministrul Carmen Dan a avut o întâlnire, la sediul DGA, cu factori de comandă, dar şi cu personalul de execuţie prezent în unitate, ocazie cu care a transmis că prin procesul de reorganizare care a fost solicitat nu se urmăreşte o desfiinţare a direcţiei.

”Direcţia Generală Anticorupţie este o structură importantă şi reprezentativă pentru MAI. În context, ministrul de interne a transmis că singurul obiectiv al reorganizării este consolidarea activităţii de prevenire şi combatere a corupţiei şi întărire a climatului de integritate din minister, plecând de la o autoevaluare internă. Ministrul afacerilor interne a exemplificat nevoia de intensificare a acţiunilor DGA, inclusiv cu recentele evoluţii de la nivelul Academiei de Poliţie, unde există suspiciuni de comitere a unor fapte grave de ameninţare a unui jurnalist interesat de subiectul plagiatelor tezelor de doctorat”, se arată în comunicatul MAI

De asemenea, sursa citată a precizat că ministrul de Interne a transmis că ”opiniile exprimate public de directorul general, într-o modalitate pe care şi-a asumat-o personal, nu ar trebui să interfereze cu activitatea instituţiei şi cu atingerea obiectivelor acesteia”.

MAI precizează că ultima reorganizare a DGA a avut loc în anul 2016, urmând aceleaşi considerente.

Chestorul Cătălin Ioniţă a vorbit, în această săptămână, într-o scrisoare, despre "situaţia extrem de gravă în care se găseşte Ministerul Afacerilor Interne sub conducerea actualului ministru", prezentând, printre altele, şi explicaţii legate de disputa pe tema numirii sale la conducerea poliţiei, la începutul lui 2018.

”Pentru a clarifica de la bun început, vreau să fac referire la prezentarea mincinoasă făcută de ministru în luna ianuarie 2018 când în disputa politică cu premierul de la acea vreme, Mihai Tudose, s-a prezentat public un raport din care reiese că sunt de acord cu ocuparea funcţiei de Inspector General al Poliţiei Române. Iată, vă prezint un raport înregistrat din data de 11.01.2018 din care reiese clar faptul că nu sunt de acord cu împuternicirea mea în funcţie. La acea vreme mi s-a pus în vedere să distrug acel raport, acesta fiind dovada clară că nu premierul minţea, ci ministrul de Interne", a scris Ioniţă în scrisoare.

În plu, IOniţă a afirmat că, în urma presiunilor făcute, a început activitatea ca Inspector General însă vorbeşte despre imixtiuni şi tensiuni, că a fost supravegheat, că a fost ameninţat cu înscenarea unui dosar penal la DNA şi cu prezentarea tezei de doctorat ca fiind plagiată. 

Ioniţă a declarat, miercuri, pentru News.ro că o comisie de analiză a doctoratelor din Academia de Poliţie a decis că nu a plagiat în teza lui de doctorat şi că este hotărât „să apeleze la toate mijloacele legale pentru a arăta că acest adevăr e cel care trebuie să primeze”.

În scrisoarea transmisă la începutul săptămânii, Ioniţă a răspuns şi acuzaţiilor formulate la adresa DGA de către ministrul de Interne.

Ministrul de Interne Carmen Dan a criticat, la bilanţul MAI pe 2018, Direcţia Generală Anticorupţie din MAI, condusă de chestorul Cătălin Ioniţă, afirmând că aceasta s-a concentrat pe alte zone decât MAI şi anunţând intenţia de a modifica legislaţia astfel încât activitatea DGA să fie readusă la zona de competenţă pentru care a fost înfiinţată.

Direcţia Generală Anticorupţie (DGA), condusă de chestorul Cătălin Ioniţă, a transmis, marţi, că în anul 2018 s-au organizat acţiuni preventive şi de informare pe trei direcţii prioritare – Poliţie Rutieră, Resurse Umane şi domenii specifice fiecărui judeţ. Au fost organizate peste 4.400 de acţiuni, în creştere cu 14 la sută faţă de 2017, la care au participat peste 68.000 de angajaţi ai Ministerului, în creştere cu 18 la sută faţă de anul precedent.

”A existat o preocupare permanentă pentru diversificarea tipului de activităţi preventive, astfel încât să corespundă în mod real nevoilor personalului ”, au transmis reprezentanţii DGA.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.