Procedurile de organizare a concursului pentru postul de director general la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, suspendate temporar, ”având în vedere măsurile dispuse la nivelul Ministerului Afacerilor Interne”.
”Având în vedere măsurile dispuse la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, se sistează temporar procedurile organizatorice ale concursului pentru ocuparea postului de conducere vacant de director general la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, prevăzut la poziţia 1 din statul de organizare al unităţii. Orice alte date şi informaţii de interes vor fi aduse la cunoştinţă, în timp util”, anunţă Poliţia Capitalei.
Funcţia de şef al Poliţiei Capitalei a fost scoasă la concurs după alegerile parlamentare, cu puţin timp înainte ca împuternicirea actualului director interimar, comisarul şef Bogdan Berechet, să expire definitiv. În cursă, alături de Berechet s-a înscris şi comisarul şef Adrian Jugănaru, care, printre altele, a ajutat, în mod direct, la dezvoltarea Poliţiei din Ucraina dar şi din Republica Moldova, a relatat gandul.ro.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.