Principesa Margareta, custodele coroanei, afirmă că violenţele din Bucureşti au afectat unitatea naţională şi reputaţia internaţională a României, subliniind că "violenţa nu este niciodată acceptabilă". Ea spune că românii care trăiesc departe de ţară simt o datorie faţă de aceasta şi îşi doresc să contribuie la prosperitatea ei, în timp ce "datoria noastră este să-i primim cu respect". "Dreptul de a ieşi în stradă şi de a-ţi face cunoscute aspiraţiile civice este de neatins. El nu are nimic de-a face cu agresivitatea, ci cu speranţa şi libertatea", mai spune Principesa Margareta.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Avem libertatea să credem ce vrem fiecare despre recentele violenţe din Bucureşti, dar putem fi unanimi în convingerea că ele au afectat unitatea naţională şi reputaţia noastră internaţională. Aceasta doar cu câteva luni înainte ca ţara noastră să asume preşedinţia Uniunii Europene. NIciun om cu inimă din această ţară nu poate fi bucuros să vadă cum ne facem rău nouă înşine. Regele Mihai şi cu mine am cunoscut bine, în ultimii treizeci de ani, ce înseamnă să mergi prin lume pentru a susţine cauza ţării tae şi să fii primit cu un zâmbet ironic", se arată într-un mesaj transmis, luni, de Principesa Margareta.

Potrivit acesteia, românii care trăiesc departe de patrie simt o datorie faţă de ea şi de concetăţenii de acasă. "Lor le lipseşte România şi îşi doresc să contribuie, cu demnitate, la prosperitatea ei. Datoria noastră este să-i primim cu respect şi să-i încurajăm să-şi îndrepte buna intenţie în direcţii constructive", afirmă custodele Coroanei.

"Dreptul de a ieşi în stradă şi de a-ţi face cunsocute aspiraţiile civice este de neatins. El nu are nimic de-a face cu agresivitatea, ci cu speranţa şi libertatea. Violenţa nu este niciodată acceptabilă. Chiar dacă cei care dau dovadă de brutalitate sunt puţini, ei pot distruge complet rostul vieţii publice", mai scrie în mesajul Principesei Margareta.

Ea menţionează că le doreşte însănătoşire grabnică tuturor celor afectaţi de violenţele din 10 august, "de oricare parte a baricadei s-au aflat", şi că deplânge suferinţa celor care au fost brutalizaţi, adăugând: "Singura cale acceptabilă este ca manifestanţii şi forţele de ordine să se respecte unii pe alţii".

"Când românii l-au condus pe Regele Mihai pe ultimul drum, felul în care sutele de mii de oameni s-au comportat unii cu alţii, în acele zile, a uimit întregul continent. Nu numai prin iubirea care se simţea în aer, ci şi pentru că ei proiectau viitorul european al României, energic, echilibrat, responsabil şi unit într-o lume plină de egoism şi de gesturi nedemne. Prin dialog civic, cu idealismul tinerilor români şi cu energia şi resursele diasporei, cu dragostea tuturor românilor faţă de ţara noastră putem să ne clădim un viitor mai bun pentru familiile noastre şi să impunem respectul Europei pentru naţiunea noastră", se arată în finalul mesajului.

Incidente extrem de violente au avut loc, vineri seară, la mitingul diasporei din Piaţa Victoriei, la care au luat parte zeci de mii de oameni.

Astfel de incidente s-au produs pe tot parcursul protestului - unele persoane au forţat gardurile în zona din faţa Guvernului şi au aruncat cu diverse obiecte, în special sticle de plastic, iar scutierii au intervenit cu grenade cu gaze lacrimogene şi cu tunul cu apă.

Înainte de miezul nopţii, jandarmii au intrat în forţă în Piaţa Victoriei, gonind oamenii, deşi mii de persoane protestau în continuare.

Doi jandarmi, între care o femeie, au fost prinşi la un moment dat de un grup de persoane violente, care au început să îi lovească. Cei doi jandarmi au fost scoşi de un grup de manifestanţi paşnici, care au făcut scut uman în jurul celor doi jandarmi şi i-au escortat până la un grup de jandarmi, care nu au intervenit pentru a-şi salva colegii. Armele celor doi jandarmi care au fost bătuţi au fost sustrase.

În urma violenţelor din Piaţa Victoriei, 452 de oameni au fost asistaţi medical, dintre care 70 au fost transportaţi la spital, între ei fiind şi 11 jandarmi. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.