Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti a aplicat prima amendă unui restaurant, la o săptămână de la intrarea în vigoare a legii care interzice fumatul în spaţiile publice închise, după ce o familie le-a sesizat inspectorilor că se fumează în incinta localului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Amenda, în valoare de 5.000 de lei, a fost dată joi de către inspectorii Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control după ce o familie a anunţat dispeceratul instituţiei că se află în restaurant, iar angajaţii de aici le permit clienţilor fumatul în interior.

"Este prima amendă din România pentru un local public. Sancţiunea, fiind prima abatere, a fost de 5.000 de lei. Este vorba despre un restaurant cu pretenţii din Sectorul 2 al Capitalei, unde se fuma în momentul în care au sosit inspectorii Direcţiei de Control din cadrul Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti”, a declarat pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti, Răzvan Popa.

Începând din 17 martie, fumatul este interzis, conform noilor prevederi legale, în spaţiile de la locul de muncă, în orice loc de joacă pentru copii, fie că este spaţiu închis sau în aer liber, în mijloacele de transport în comun, inclusiv taxiuri, în spitale şi clinici, în unităţile învăţământ, precum şi în cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului, de stat şi private. De asemenea, nu se mai poate fuma în institutiile publice centrale si locale, instituţii sau unităţi economice, de alimentaţie publică, de turism, comerciale, culturale sau sportive. Este interzis fumatul şi în autogări, gări şi aeroporturi, de stat şi private.

În toate instituţiile şi unităţile publice trebuie puse indicatoare cu “Fumatul interzis” şi cu simbolul internaţional, respectiv o ţigaretă barată de o linie transversal, iar persoanele care nu respectă prevederile legii antifumat vor fi amendate cu sume între 100 lei şi 500 de lei.

Societăţile comerciale şi orice altă persoană juridică pot fi sancţionate dacă nu respectă noile prevederi care interzic fumatul în toate spaţiile publice închise, cu amendă de 5.000 lei, la prima abatere, iar la a doua abatere, cu amendă de 10.000 de lei şi sancţiunea complementară de suspendare a activităţii până la remedierea problemelor. La a treia abatere, unitatea va fi închisă şi va primi o amendă de 15.000 de lei.

Sesizările în cazul celor care fumează în spaţii publice închise se fac la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), şi la Poliţie, inclusiv la Poliţia Locală. Acestea sunt şi autorităţile care pot să dea amenzi.

De asemenea, sesizări se pot face la inspectoratele pentru situaţii de urgenţă, la Jandarmerie şi Poliţia de Frontieră.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.