Primarul municipiului Focşani, Cristi Misăilă, anunţă că a delegat atribuţiile de ordonator principal de credite viceprimarului PNL, Ana Maria Dimitriu, în încercarea de a rezolva blocajul în care se află municipalitatea după ce bugetul pe anul în curs a fost invalidat de Ministerul de Finanţe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cristi Misăilă a precizat, într-un comunicat de presă, că a delegat atribuţiile de ordonator de credite viceprimarului Dimitriu, iar acum opoziţia are mână liberă să rezolve impasul în care se află Primăria, ca urmare a invalidării bugetului local, ceea ce a dus la imposibilitatea de a plăti salariile şi de a achita facturile, dar şi de a demara sau continua investiţiile la nivelul oraşului.

"În urma discuţiilor avute cu liderul grupului consilierilor locali PNL şi a recomandărilor făcute de acesta, am dispus delegarea atribuţiilor de ordonator principal de credite doamnei viceprimar Dimitriu Ana - Maria. Practic, în acest moment, coaliţia PNL-USR, care deţine majoritatea în Consiliul Local Focşani, are la dispoziţie toate pârghiile pentru a pune în practică soluţiile pe care le-a tot prezentat în mod public începând cu data de 10 mai 2021 pentru deblocarea situaţiei de la Primăria Municipiului Focşani. Totodată, pentru mai multă transparenţă, reamintesc opiniei publice declaraţiile făcute de consilierii locali PNL-USR, inclusiv de liderul de grup, conform cărora ordonatorul principal de credite «poate face virări de credite între aliniatele capitolelor şi poate regla situaţia fără a crea acest blocaj, fără a produce isterie, fără a bloca accesul în Primărie, fără a opri iluminatul public etc»", a declarat Misăilă.

În acest context, primarul Focşaniului, care săptămâna aceasta a declarat că şi-ar putea da demisia dacă focşănenii i-ar cere acest lucru, a mai precizat că viceprimarul Dimitriu poate proceda acum aşa cum doreşte, având mână liberă.

"Liderul consilierilor locali liberali a spus, într-o conferinţă publică ţinută în fata presei, că soluţiile oferite de coaliţia PNL-USR sunt cât se poate de legale şi deblocarea bugetului Municipiului Focşani «ţine doar de buna credinţă şi voinţa» ordonatorului principal de credite. Cu alte cuvinte, urmează ca ordonatorul principal de credite, în speţă viceprimarul Dimitriu Ana - Maria, să efectueze prin dispoziţia dumneaei virările de credite necesare validării bugetului Municipiului Focşani în Sistemul electronic de raportare a situaţiilor financiare din sectorul public FOREXEBUG pentru continuarea fără sincope a activităţii administraţiei publice locale", a susţinut Misăilă.

Bugetul local al municipiului Focşani, cu amendamentele propuse de PNL-USR, a fost declarat invalid de Ministerul de Finanţe.

Invalidarea vine după ce, în şedinţa în care a fost adoptat proiectul de buget pentru 2021, majoritatea din Consiliul Local a votat mai multe amendamente prin care s-au tăiat cheltuieli de funcţionare de la Primărie şi de la instituţiile subordonate.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.