Primarul Capitalei Gabriela Firea se află luni şi marţi într-o vizită oficială în Chişinău, unde se va întâlni cu primarul interimar al capitalei Republicii Moldova, Silvia Radu, cu prim-ministrul Pavel Filip şi cu arhiepiscopul Chişinăului, Petru Păduraru.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit municipalităţii, Gabriela Firea va discuta cu primarul interimar al Chişinăului despre implementarea programului de cooperare între Bucureşti şi Chişinău, se va întâlni cu prim-ministrul Republicii Moldova Pavel Filip şi cu arhiepiscopul Chişinăului şi mitropolit al Basarabiei, Petru Păduraru.

De asemenea, edilul va vizita Biblioteca Publică „Onisifor Ghibu” şi Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, care va fi renovat cu sprijinul Bucureştiului.

Premierul interimar al Chişinăului, Silvia Radu, s-a aflat în vizită oficială la Bucureşti luna trecută, când a semnat împreună cu primarul Bucureştiului, Gabriela Firea, un acord de colaborare între cele două oraşe. În baza acestui acord, municipalitatea va dona capitalei Republicii Moldova cărţi şi două autobuze pentru înfiinţarea unei linii de transport culturale şi va oferi olimpicilor din Chişinău tabere la munte şi la mare. De asemenea, Bucureştiul îşi va asuma inclusiv renovarea şi consolidarea Maternităţii nr. 1 din Chişinău şi renovarea Liceului Teoretic „Mihai Eminescu”, care va împlini anul viitor 50 de ani de la înfiinţare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.