Primăria Sectorului 4 precizează, în legătură cu lucrările de refacere totală a Planşeului Unirii, că acestea nu au fost sistate, după ce muncitorii au descoperit cărămizi şi elemente din construcţii anterioare. Potrivit sursei citate, în prezent, constructorii lucrează atât la execuţia piloţilor foraţi, cât şi la dezafectarea vechii plăcii de beton, în zona Parcului Unirii, departe de locul unde au fost găsite cărămizile. „Aceasta este singura zonă delimitată şi protejată în momentul de faţă, în privinţa căreia specialiştii în arheologie urmează să formuleze un punct de vedere”, menţionează Primăria Sectorului 4.
Primăria Sectorului 4 al Capitalei informa, în urmă cu două zile, că în timpul lucrărilor la Planşeul Unirii au fost depistate cărămizi şi elemente de construcţii anterioare într-o zonă adiacentă plăcii de beton ce acoperă râul Dâmboviţa în centrul Capitalei. Conform procedurilor standard, zona a fost de îndată delimitată şi protejată, urmând să fie examinată de către arheologi, iar la terminarea acestor examinări, concluziile vor fi prezentate opiniei publice.
Ulterior, Primăria Sectorului 4 a venit cu precizări, menţionând că lucrările de refacere totală a Planşeului Unirii nu au fost sistate.
„Constructorii lucrează, în prezent, atât la execuţia piloţilor foraţi, cât şi la dezafectarea vechii plăcii de beton, în zona Parcului Unirii, departe de zona în care au fost identificate cărămizile şi elementele de construcţie anterioară”, a precizat sursa citată.
Potrivit autorităţilor locale din sectorul 4, aceasta este singura zonă delimitată şi protejată arheologic.
„Aceasta este, de altfel, singura zonă delimitată şi protejată în momentul de faţă, în privinţa căreia specialiştii în arheologie urmează să formuleze un punct de vedere pe care îl vom prezenta opiniei publice”, a conchis Primăria Sectorului 4.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.