Primăria Capitalei, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială, vrea să acorde un ajutor financiar lunar între 300 de lei şi 1.200 de lei pentru familiile monoparentale cu unul sau mai mulţi copii care au un venit net mediu pe membru de familie de până în 200 de lei şi între 200 de lei şi 400 de lei pentru familiile monoparentale cu unul sau mai mulţi copii, care au un venit net mediu pe membru de familie între 201 şi 530 de lei inclusiv.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit proiectului de hotărâre, ajutorul financiar se acordă doar prin virament bancar, în fiecare lună, de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială, familiilor care au domiciliul sau reşedinţa în Bucureşti, formate dintr-o singură persoană care are domiciliul în Bucureşti şi figurează la DGASPC de sector ca beneficiar al alocaţiei de întreţinere a familiei monoparentale, şi copii cu vârsta până în 18 ani care locuiesc împreună cu aceasta.
Pentru a beneficia de ajutorul financiar, persoana singură trebuie să fie necăsătorită, văduvă sau divorţată sau să se afle în situaţia în care soţul a fost declarat dispărut sau este arestat pe o perioadă mai mare de 30 de zile. De asemenea, mai beneficiază de ajutor persoana singură care are 18 ani şi se află intr-una dintre celelalte situaţii, ori a fost numită tutore sau i s-au dat în grijă unul sau mai mulţi copii şi este necăsătorită, văduvă sau divorţată.
 
Astfel, pentru familia monoparentală al cărei venit mediu lunar pe membru este de până în 200 de lei inclusiv se acordă 300 de lei pentru familia cu un copil, 600 de lei pentru familia cu doi copii, 900 de lei pentru familia cu trei copii şi 1.200 de lei pentru familia cu patru sau mai mulţi copii.
 
Pentru familia monoparentală al cărei venit mediu lunar pe membru este între 201 şi 530 de lei inclusiv se acordă 200 de lei pentru familia cu un copil, 400 de lei pentru familia cu doi copii, 600 de lei pentru familia cu trei copii şi 800 de lei pentru familia cu patru sau mai mulţi copii.
 
Dosarul cu actele necesare, respectiv cererea tip, declaraţia privind componenţa familiei, extrasul de cont şi adeverinţa emisă de organele fiscale prin care se atestă lipsa datoriilor la bugetul de stat sau local se depune la DGASPC de sector.
 
Ajutorul financiar se acordă începând cu luna următoare depunerii cererii.
 
"Conform datelor statistice furnizate de DGASPC de sector, în anul 2017, trimestrul II, figurau ca beneficiari ai alocaţiei pentru susţinerea familiei în Bucureşti un număr de 406 familii. Apreciem faptul că efortul bugetar lunar este în medie de 253750 de lei pe lună, respectiv de 487200 de lei pe lună maxim în cazul în care toate cele 406 familii monoparentale ar avea venituri oe membru de familie de până la 200 de lei pe lună şi patru sau mai mulţi copii", se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre.
 Consilierii generali au aprobat, în şedinţa din 18 mai, proiectul de hotărâre prin care Primăria Capitalei va acorda, prin Centrul de Servicii Comunitare Integrate pentru Tineri al Municipiului Bucureşti, un stimulent de 1.500 de lei net fiecărui cuplu de tineri căsătoriţi, cu condiţia ca cel puţin unul dintre soţi să fie la prima căsătorie şi cel puţin unul dintre ei să aibă domiciliul sau reşedinţa în Bucureşti.
 
De asemenea, în 8 iunie a fost aprobat şi proiectul de hotărâre care prevede acordarea unui stimulent financiar în valoare de 2.500 de lei pentru copiii nou-născuţi, cu condiţia ca unul dintre părinţi, cel puţin, să aibă domiciliul sau reşedinţa în Bucureşti, iar copilul să se fi născut într-una dintre maternităţile din Capitală.
 
În şedinţa din 19 iulie, CGMB a aprobat acordarea unui ajutor financiar de 1.000 de lei lunar pentru copiii de până în 18 ani cu handicap, cu condiţia ca cel puţin unul dintre părinţi să aibă domiciliul sau reşedinţa în Bucureşti, iar în şedinţa din 30 august consilierii generali au aprobat proiectul de hotărâre privind acordarea unui ajutor financiar lunar de 500 de lei pentru adulţii cu handicap.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.