Primăria Capitalei prezintă imagini cu starea conductelor prin care trece agentul termic, pe Magistrala II-III Grozăveşti, care alimentează Cartierul Aviaţiei: Şantierul deschis în 2023 era împotmolit de un an şi jumătate

Primăria Capitalei prezintă imagini cu starea conductelor prin care trece agentul termic, pe Magistrala II-III Grozăveşti, care alimentează Cartierul Aviaţiei: Şantierul deschis în 2023 era împotmolit de un an şi jumătate

Primăria Capitalei prezintă, miercuri, imagini cu starea conductelor prin care trece agentul termic, pe Magistrala II-III Grozăveşti, care alimentează Cartierul Aviaţiei, arătând că şantierul deschis în 2023 era împotmolit de un an şi jumătate.

"În halul acesta arată conductele prin care trece agentul termic! Şantierul deschis în 2023 pentru a le schimba era împotmolit de un an şi jumătate.
Gropile erau făcute, noile conducte zăceau unele peste altele. Nimeni nu muncea, iar oamenii trăiau zi de zi cu acest disconfort. Primarul general Ciprian Ciucu a aflat de situaţie şi l-a deblocat", arată o postare a Primăriei Capitalei.
PMB precizează că muncitorii bagă acum viteză şi lucrează indiferent de vreme şi inclusiv azi, pe ploaie, au montat mecanizat conducte uriaşe, noi, preizolate (revenim cu imagini).
"Vorbim despre proiectul de modernizare a Magistralei II-III Grozăveşti, care alimentează Cartierul Aviaţiei. O zonă în care apa caldă şi căldura au fost deficitare în ultimii ani, din cauza vechimii reţelei şi a numărului mare al avariilor. Lucrările se blocaseră pentru că ţevile treceau pe o proprietate privată, pe o distanţă de aproximativ 350 de metri. Edilul Capitalei a reuşit să clarifice situaţia şi a convins proprietarul să ne permită să intrăm cu lucrările. Le vom termina până la finalul acestei luni", explică Primăria Capitalei.
PMB anunţă că deja s-au schimbat ţevile vechi şi ruginite de pe porţiunea vizată, iar de săptămâna aceasta se montează noile conducte preizolate.
"Sunt ţevi mari, de circa şapte tone bucata, cu diametrul de 600 mm, dotate cu senzori de detecţie a avariilor. Unele sunt aeriene, altele subterane.
Conducta aeriană va face legătura cu porţiunea nouă de magistrală subterană, montată în zona Străzii Brazilia. Odată conectată în reţeaua de termoficare, va permite alimentarea, fără avarii şi sincope, a 66 de blocuri de locuinţe de pe: Bd. Ion Mihalache; Piaţa Victoriei; Str. Paris; Bd. Iancu de Hunedoara; Str. Brazilia; Calea Floreasca; Calea Dorobanţilor; Str. Take Ionescu; Str. George Enescu; Str. Arh. Ion Mincu; Muzeul Antipa", menţionează PMB.
Magistrala II-III Grozăveşti presupune înlocuirea conductelor de termoficare pe o lungime de 11 km, dintre care 7 km de conductă magistrală şi 4 km de conducte aferente racordurilor în punctele termice.
Proiectul este gata în proporţie de 95%. Până toamnă, va fi gata, mai anunţă PMB.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră