Primăria Capitalei anunţă finalizarea studiului de fezabilitate pentru construirea viitorului Spital Metropolitan din Bucureşti, urmând ca indicatorii tehnico-economici să fie supuşi aprobării CGMB, pentru a putea fi organizată apoi procedura de contractare a serviciilor de proiectare şi a lucrărilor de execuţie. Primarul Gabriela Firea spune că lucrările vor începe în luna martie a anului viitor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri seară, de Primăria Municipiului Bucureşti (PMB), primarul general, Gabriela Firea, a anunţat finalizarea Studiului de Fezabilitate pentru construirea în Bucureşti a viitorului Spital Metropolitan şi a prezentat principalele componente ale proiectului. Următorul pas este ca indicatorii tehnico-economici să fie supuşi aprobării CGMB, pentru ca Primăria Capitalei să poată organiza, ulterior, procedura de contractare a serviciilor de proiectare şi a lucrărilor de execuţie.

"Spitalul Metropolitan Bucuresti, primul spital inteligent din România, care va putea concura cu cele mai moderne unităţi medicale din lume, devine realitate, aşa cum am promis anul trecut. Avem finalizat Studiul de fezabilitate, iar în martie 2020 vom începe lucrările la Spitalul Metropolitan. Acesta va avea aproape 1.000 de paturi, din care 750 pentru spitalizare continuă, 31 de săli de operaţie, dar şi săli pentru investigaţii imagistice şi medicină nucleară. Spitalul va asigura pentru bucureşteni şi pacienţii din ţară nu doar servicii medicale la standarde de excelenţă, ci şi funcţii complementare, centru de excelenţă şi campus universitar. Întregul complex va fi compus din: 3 corpuri de clădire cu destinaţia spital, un turn cu 12 etaje dotat cu heliport şi în cadrul căruia se vor regăsi spaţii de cazare pentru rudele pacienţilor şi cabinete medicale, o clădire pentru grădiniţă şi creşă, un bloc cu locuinţe pentru personalul medical şi spaţii verzi. Unitatea va avea un Compartiment de Primiri Urgenţe", a afirmat Gabriela Firea.

Ea a spus că investiţia este de 400 de milioane de euro, pentru clădirea spitalului şi dotări, precizând că atât clădirea Spitalului Metropolitan, circuitele medicale, precum şi dotarea cu aparatură ultramodernă se vor finaliza în trei ani.

"Anual, vor fi trataţi în regim de spitalizare continuă circa 45.000 de pacienţi, iar în sistem ambulator, peste 280.000. Compania Municipală Dezvoltare Durabilă şi Trustul de Clădiri Metropolitane au livrat acest studiu într-un termen record de 8 luni, încă o dovadă a utilităţii companiilor municipale. La acest document a lucrat o echipă cu experienţă bogată în domeniul construcţiei de spitale, cu astfel de proiecte finalizate în străinătate, fiind proiectat la cele mai înalte standarde în domeniu, inclusv din punctul de vedere al tehnologiei. Infrastructura propusă prin Studiul de Fezabilitate este una modernă şi inovatoare, în special din punctul de vedere al tehnicii medicale", a susţinut Firea.

Spitalul va fi construit pe Şoseaua Pipera, fiind planificată sistematizarea zonei pentru a asigura un acces facil.

"Avem în vedere construirea unei noi străzi, se va chema Strada Spitalului, care să asigure accesul la întregul complex şi care va avea 2 benzi pe sens şi linie de tramvai. În plus, sunt prevăzute şi alte lucrări, pentru că avem o gândire integrată pentru întreaga zonă", a afirmat Firea.

Suprafaţa construită desfăşurată a acestui complex este de aproximativ 250.000 de metri pătraţi.

În cadrul complexului vor fi amenajate peste 1.300 de locuri de parcare, din care circa 200 la suprafaţă, iar restul în subteran.

Spaţiile verzi aferente Spitalului Metropolitan Bucureşti vor însuma 30.000 de mp, iar clădirile vor utiliza surse de energie sustenabilă: panouri solare, centrală în cogenerare şi pompă de căldură aer-apă.

Spitalul va asigura servicii în specialităţile: obstetrică-ginecologie (obstetrică, ginecologie, neonatologie, fertilizare), cardiologie, chirurgie cardiovasculară, chirurgia capului şi a gâtului (BMF, ORL, oftalmologie), chirurgie toracică, chirurgie generală, neurochirurgie, neurologie, pneumologie, gastroenterologie, hematologie, urologie, medicină internă (nefrologie, nefro-dializă, diabet şi boli de nutriţie, reumatologie), recuperare-reabilitare.

Secţia mamă şi copil va cuprinde resuscitarea medicală pediatrică, neonatologia şi secţia de ginecologie-obstetrică, inclusiv urgenţe.

Structura spitalului a fost proiectată astfel încât să existe o organizare funcţională, şi nu una strictă pe specialităţi.

"Intenţionăm să realizăm departamente funcţionale, dedicate unui tip de patologie, nu unei specialitati. De exemplu: o anumită structură a spitalului va fi dedicată sănătăţii mamei şi copilului intr-un concept care uneşte obstetrică, ginecologia, neonatologia, secţiile de prematuri, clinicile de fertilizare in vitro, astfel ca toate problemele legate de copil şi de mama să fie rezolvate acolo prin echipe multidisciplinare. Depinde şi de evoluţia actualei legislaţii", a spus Ablachim Turkes, director medical ASSMB.

Conform sursei citate, a fost gândit un centru de cardiologie complex care să includă tehnicile de cardiologie intervenţională modernă ajutate de un departament de imagistică care va cuprinde toate, pe lângă radiologie conventionala, tomografie, RMN, medicina nucleara, si de asemnenea instrumentele pentru radioterapie. Pacienţii neurologici vor avea, de asemenea, un departament dedicat nu numai pentru diagnosticul si tratamentul prompt al accidentelor vasculare cerebrale dar si departamente neurochirurgie si de radiologie interventionala asociată.

Spitalul Metropolitan Bucureşti va beneficia de un sistem IT care va înlocui sau asista în anumite situaţii resursa umană şi va uşura munca: fluxuri de pacienţi optimizate şi asistenţă medicală de la distanţă; linie automată pentru laboratorul spitalului sau pentru farmacie - astfel, probele pentru analize sau medicamentele vor fi tranportate de echipamente inteligente, fără a fi nevoie de personal medical; cel mai avansat sistem de chirurgie robotică din lume, fiind prevăzută dotarea cu cel puţin 4 roboţi DaVinci. Astfel, se pot fac investigaţii complexe sau intervenţii chirurgicale dificile; sălile de operaţie vor avea conexiune prin satelit, pentru ca intervenţiile pot fi transmise oriunde în lume sau medici de oriunde din lume pot oferi suport în timp real în timpul intervenţiilor de la noi; platoul tehnic de imagistică va regrupa echipamente şi sisteme de ultimă generaţie: 5 săli pentru RMN, 3 săli pentru computer tomograf, 47 de săli pentru ecografie, 5 săli pentru radiologie convenţională şi 2 săli pentru medicină nucleară (radioterapie).

Totodată, vor exista două săli de operaţii neurochirurgicale: una de chirurgie avansată spinală şi cealaltă de chirurgie avansată a craniului, interconectate printr-o sală de RMN Intraoperatoriu. Acest lucru face posibilă obţinerea şi folosirea, în timpul procedurii chirurgicale, a informaţiilor furnizate de RMN. Tot aici, este prevăzut un sistem de neuronavigaţie revoluţionar, care completează datele furnizate de RMN.

"Medicii vor folosi tablete speciale unde vor regăsi toate datele pacienţilor pe care îi îngrijesc, rezultate ale analizelor sau prin intermediul cărora vor putea da indicaţiile asistentelor", arată PMB.

Heliportul Spitalului va susţine realizarea în timp util a transplanturilor de urgenţă. Spitalul este gândit să poate susţine realizarea oricărui timp de transplant de organe care se realizează în acest moment în România, precizează sursa citată.

Ablachim Turkes, director medical ASSMB: „

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.