Primăria Capitalei anunţă că va iniţia, în 11 mai, unui nou proces de bugetare participativă care vizează implementarea de proiecte necesare dezvoltării oraşului. Bucureştenii şi reprezentanţii societăţii civile sunt invitaţi să decidă asupra modului în care sunt cheltuiţi banii din bugetul public şi să propună proiecte. Bugetul alocat este de 1.000.000 de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Lansăm săptămâna viitoare procesul de bugetare participativă pentru 2022! Bucureştenii şi reprezentanţii societăţii civile din Capitală pot depune proiectele lor în perioada 11 mai – 9 iunie, suma maximă alocată pentru finanţare fiind de 500.000 de lei pe proiect. Evaluarea proiectelor depuse va avea loc între 10 şi 24 iunie, iar între 27 iunie şi 17 iulie bucureştenii vor putea vota, ca şi anul trecut, pentru a alege proiectele preferate. Vom anunţa rezultatul votului şi proiectele câştigătoare pe data de 25 iulie", a anunţat primarul general, Nicuşor Dan.

Potrivit Primăriei Capitalei, pot participa la procesul de bugetare participativă toţi cetăţenii care locuiesc, lucrează sau studiază în municipiul Bucureşti şi au vârsta de minim 18 ani.

De asemenea, pot înainta propuneri de proiecte grupurile civice şi organizaţiile neguvernamentale care au sediul social/filială în Bucureşti sau care, prin activitatea lor, contribuie la rezolvarea unor probleme ale Bucureştiului, chiar daca nu au sediul/filială în Capitală.

Propunerile de proiecte trebuie să se încadreze în următoarele domenii:

a. Mobilitate, accesibilitate şi siguranţa circulaţiei (amenajare de trotuare, zone pietonale, fluidizarea traficului, crearea de infrastructuri pentru siguranţa rutieră, creşterea gradului de accesibilitate pentru persoanele cu dizabilităţi, propuneri de zone cu restricţie auto, piste de biciclete, sisteme de supraveghere video, etc);

b. Amenajare de spaţii verzi şi locuri de joacă (amenajarea, repararea, renovarea, înfiinţarea acestora, întreţinerea, etc.);

c. Amenajare de spaţii publice (zone pietonale, piaţete, etc – amenajare, înfiinţare, reparare);

d. Digitalizare (proiecte IT/SmartCity menite să crească gradul de utilizare a tehnologiilor în scopul îmbunătăţirii calităţii vieţii în municipiul Bucureşti, dar şi al unui marketing mai dinamic al oraşului);

e. Punere în siguranţă, reabilitare sau restaurare a unor monumente istorice sau a unor componente a unor ansambluri monument istoric aflate în domeniul public sau privat al Municipiului Bucureşti;

f. Protecţia mediului/animalelor;

g. Sport.

Propunerile pot fi trimise prin intermediul platformei bugetării participative, unde iniţiatorul va trebui să completeze fişa de proiect.

Persoanele care nu au acces la internet pot depune propunerile de proiect la Registratura Primăriei Municipiului Bucureşti, din B-dul Regina Elisabeta nr. 42, sector 5, respectând cerinţele din fişa de proiect. Acestea vor fi transmise cu prioritate de către Direcţia Relaţii Publice şi Informare, către Direcţia Relaţia cu O.N.G., Sindicate şi Patronate, care va efectua demersurile în vederea încărcării proiectelor iniţiate de cetăţeni pe platforma dedicată bugetării participative.

Pentru a fi validate în cadrul procesului de bugetare participativă, proiectele trebuie să fie de interes local şi să nu realizeze activităţi cu scop comercial, publicitar, de natură politică, religioasă sau etnică; să fie sau să poată fi asimilate unei investiţii aflate în competenţa Muncipiului Bucureşti şi care vizează un bun administrat de Municipalitate sau să se refere la acţiuni sau activităţi aflate în competenţa Municipiului Bucureşti; să nu fie incompatibile cu programe sau proiecte aflate în derulare; să nu genereze cheltuieli de funcţionare semnificative după implementare (întretinere, plata unor drepturi de autor,etc.); să respecte fişa de proiect; să fie delimitate zonal; să se încadreze în bugetul maxim alocat unui proiect; să se încadreze în domeniile prevăzute în Regulament.

Bucureştenii vor putea vota online proiectele propuse, iar în final vor fi finanţate proiectele care au întrunit cele mai multe voturi din partea cetăţenilor, până la terminarea bugetului alocat, respectiv suma de 1.000.000 de lei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.