Primăria Capitalei anunţă că au fost finalizate lucrările la un prim imobil, în cadrul programului de consolidare a clădirilor cu risc seismic, început în urmă cu doi ani. La alte patru clădiri s-au terminat lucrările de consolidare şi se fac în prezent finisaje.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Primarul general, Gabriela Firea, a vizitat, joi, clădirea din str. Blănari nr 10, primul imobil finalizat în cadrul programului de consolidări început în urmă cu doi ani de Primăria Capitalei.

"Compania Municipală Consolidări SA a demonstrat că, dacă te implici aşa cum trebuie, reuşeşti cu brio! Ne aflăm în prima clădire consolidată complet în cadrul programului derulat de Primăria Capitalei, un succes dacă avem în vedere că termenul de finalizare prevăzut în contract era de 36 de luni, iar Compania a terminat în doar 9 luni! În cel mai scurt timp, proprietarii se vor putea întoarce acasă, într-o locuinţă sigură, consolidată şi reabilitată, iar acest caz nu va rămâne unul singular. În curând, locatarii se vor putea muta în alte patru clădiri, la care Compania a terminat lucrările de consolidare şi se lucrează la finisaje. Dacă în ultimii 30 de ani în Bucureşti au fost consolidate doar 20 de clădiri, în ultimii doi ani Primăria Capitalei lucrează în 200 de imobile aflate în prima clasă de risc seismic", a afirmat Firea, conform unui comunicat transmis de Primărie.

FOTO: Primăria Capitalei
FOTO: Primăria Capitalei

Pentru lucrările de consolidare la imobilul de pe strada Blănari nr. 10 (alcătuit din subsol, parter, două etaje şi pod), s-au folosit peste 40.000 de kilograme de fier, peste 1.000 de metri pătraţi de cofrag şi peste 200 de metri cubi de beton.

Conform comunicatului, Primăria Capitalei, prin Administraţia Municipală pentru Consolidarea Lucrărilor cu Risc Seismic (AMRCCRS) şi Compania Municipală Consolidări SA, lucrează pentru finalizarea lucrărilor de consolidare şi reabilitare la imobilele alăturate, respectiv Blănari nr. 2 (subsol+parter+ 3 etaje, 1.200 mp), Blănari nr. 6-nr. 8 (subsol, parter şi 3 etaje). Aceste clădiri, cuprinse în lista imobilelor încadrate în clasă I de risc seismic-pericol public, au fost construite în anul 1870, fiind printre cele mai vechi imobile cuprinse în programul de consolidare al municipalităţii.

Conform autorizaţiei de construire şi a proiectului tehnic, Compania Municipală Consolidări S.A. a făcut lucrări de punere în siguranţă a elementelor arhitecturale şi structurale, apoi a început lucrările de consolidare a structurii de rezistenţă, de refacere a clădirii şi aducere la starea iniţială.

FOTO: Primăria Capitalei
FOTO: Primăria Capitalei

Pe durata executării lucrărilor, toate persoanele care locuiau la aceste adrese au fost relocate în cele două blocuri de necesitate situaţie în Piaţa Naţiunilor Unite.

Fondurile pentru consolidarea imobilului au fost asigurate de la bugetul local, încadrându-se în programul de finanţare implementat de Primăria Capitalei pentru a veni în sprijinul celor care nu au resursele financiare necesare pentru a-şi consolida locuinţele. Astfel, familiile în care venitul net pe membru de familie este mai mic decât 3.000 de lei - salariul mediu net pe economie - nu plătesc nimic pentru consolidarea locuinţei. Suma este suportată în totalitate de la bugetul local, iar familiile în care venitul net total este mai mic decât de 3 ori salariul mediu net pe economie plătesc doar 50% din valoarea lucrărilor de consolidare, timp de 25 de ani, în rate egale, fără dobandă.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.