Primăria municipiului Buzău renunţă la un proiect de amenajare a 12 locuinţe sociale într-o clădire unde, până anul trecut, a fost sediul Companiei de Apă Buzău, după ce un consilier USR a atras atenţia că nivelul costurilor pentru amenajarea locuinţelor ar reprezenta o risipă a banilor publici. Costurile pentru amenajarea celor 12 apartamente se ridicau, potrivit proiectului, la aproape 4 milioane de lei, sumă mult mai mare decât dacă apartamentele ar fi fost achiziţionate de pe piaţa liberă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a iniţiat şi a introdus pe ordinea de zi a şedinţei ordinare din luna ianuarie a Consiliului Local Municipal Buzău un proiect de hotărâre care presupunea alocarea banilor pentru amenajarea a 12 locuinţe sociale în spaţiul unde a funcţionat până anul trecut Compania de Apă Buzău.

Primăria a achiziţionat anul trecut fostul sediu al Companiei de Apă Buzău cu 600.000 de euro, intenţionând să amenajeze aici 12 locuinţe sociale, adică 10 apartamente cu două camere şi 2 apartamente cu patru camere, cu suprafeţe între 53 şi 91 de metri pătraţi. Conform proiectului, costurile estimate pentru recompartimentarea spaţiului ar fi fost de 3,9 milioane de lei.

Consilierul USR-PLUS Irinel Cîrstea a atras atenţia în şedinţă că, dacă apartamentele ar fi achiziţionate de pe piaţă, costurile ar fi mult mai mici.

"Acest proiect de hotărâre este un exemplu foarte clar de risipă a banilor publici şi sincer să vă spun este o proastă investiţie. Aţi achiziţionat acele spaţii cu aproximativ 600.000 de euro. Acum vreţi să renovaţi acele spaţii şi să le transformaţi în apartamente cu aproximativ 800.000 de euro. Asta înseamnă, domnule primar, că doriţi să renovaţi acele spaţii cu 66.000 de euro/apartament. Apartamente cu două camere, cu suprafaţa de 50 de mp. Achiziţia plus investiţia depăşeşte 100.000 de euro/ apartament cu două camere. Dublu faţă de piaţa imobiliară din Buzău, domnule primar", a spus consilierul USR-PLUS Irinel Cîrstea în şedinţa Consiliului Local Buzău desfăşurată miercuri.

De asemenea, Cîrstea a venit şi cu altă propunere privind modul în care ar putea fi folosit fostul sediu al Companiei de Apă Buzău.

"Vă propun să anulaţi acest proiect de hotărâre. Banii pentru investiţii în acele apartamente să achiziţionaţi de pe piaţa liberă sau pur şi simplu să începeţi construcţia unor apartamente sociale pentru că este nevoie în Buzău, iar acolo, domnule primar, să păstrăm birouri, o investiţie minimă, birouri pe care le putem oferi atât persoanelor juridice sau acolo putem crea un hub pentru tinerii antreprenori unde se pot întâlni să îşi dezvolte propriile afaceri cu o sumă modică pe care Primăria o primeşte. Astfel, cu aceşti bani putem avea şi apartamente pe care le putem folosi în cazuri sociale şi în acelaşi timp avem şi componenta socială de dezvoltare a tinerilor antreprenori şi bani la bugetul local. Stimaţi consilieri PSD, este în mâna voastră dezvoltarea municipiului Buzău. Repet, aceasta este o investiţie proastă. Haideţi să nu repetăm greşelile trecutului!", a mai spus în şedinţă Irinel Cîrstea.

Pus în faţa argumentelor expuse de alesul USR-PLUS, primarul Constantin Toma şi-a asumat criticile şi a propus retragerea proiectului de pe ordinea de zi, admiţând că nu se aştepta ca reamenajarea să consume atât de mulţi bani.

"Această investiţie nu s-ar derula în acest an pentru că situaţia financiară este aşa cum este. Avem o situaţie stabilită tot prin lege. Nu avem locuinţe de intervenţie. Dacă Doamne fereşte ia ceva foc, acolo sunt o mulţime de spaţii nefolosite. Într-adevăr, suma este un pic cam mare. Propun să o scoatem de pe ordinea de zi şi să reanalizăm această situaţie pentru că observaţia este corectă. Nu am niciun fel de problemă. Propun respingerea proiectului. Se va reanaliza pentru că din această poveste nu ne-am dat seama că poate costa atât", a spus primarul Constantin Toma.

Proiectul a fost retras de pe ordinea de zi, urmând ca municipalitatea să reanalizeze ce destinaţie va avea fostul sediu al Companiei de Apă Buzău.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.