Primăria Bistriţa anunţă că testează, joi şi vineri, trei sirene electronice de avertizare recent achiziţionate şi avertizează populaţia că este doar un exerciţiu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În cursul zilelor de 8 şi 9 decembrie 2022, între orele 12:00 şi 16:00, se vor efectua teste pentru cele 3 sirene electronice de avertizare recent achiziţionate de municipalitate. Rugăm cetăţenii să ia act de faptul că este vorba de testarea acestor echipamente şi nu de avertizări ale unor situaţii de urgenţă pe raza municipiului Bistriţa”, a transmis, joi, Primăria Bistriţa.  

Sursa citată a reamintit că există patru tipuri de semnale transmise prin aceste sirene, astfel: 

  • Semnal de alarmă aeriană – compus din 15 sunete a câte 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat, semnalul este compus din 15 sunete a câte 2 secunde fiecare, cu pauză de 2 secunde între ele. 

  • Semnal alarmă la dezastre – compus din 5 sunete a câte 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat, semnalul este compus din 5 sunete a câte 8 secunde fiecare, cu pauză de 5 secunde între ele. 

  • Semnalul prealarmă aeriană – compus din 3 sunete a câte 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat, semnalul este compus din 3 sunete a câte 16 secunde fiecare, cu pauză de 6 secunde între ele. 

  • Semnalul încetarea alarmei – compus dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 2 minute. Pentru sirenele cu aer comprimat, semnalul se compune dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 1 minut. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.