Peste 82 la sută dintre candidaţii înscrişi la proba la alegere a profilului şi a specializării din cadrul sesiunii de toamnă a Bacalaureatului s-au prezentat, miercuri, la examen. Dintre aceştia, 11 candidaţi au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit Ministerului Educaţiei, proba la alegere a profilului şi a specializării - proba E.d) din cadrul examenului naţional de Bacalaureat (sesiunea august 2024) s-a desfăşurat, miercuri, cu participarea a 17.872 de candidaţi (82,6%) din totalul celor 21.643 de candidaţi înscrişi pentru a susţine această probă (toate promoţiile).

Astfel, 3.760 de candidaţi au absentat, iar 11 candidaţi au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Evenimente

15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania

Subiectele şi baremul de corectare au fost publicate de către Centrul Naţional de Evaluare şi Politici în Educaţie, la ora 15:00, pe site-ul dedicat.

Ultima probă scrisă din această sesiune - Limba şi literatura maternă/proba E.b) - va avea loc joi.

Activităţile din cadrul examenului naţional de bacaluareat se realizează prin intermediul platformei dedicate evaluării digitalizate.

Afişarea primelor rezultate, anonimizat, în conformitate cu prevederile Regulamentului general privind protecţia datelor (GDPR), va avea loc luni, până la ora 12:00 (pe site-ul bacalaureat.edu.ro şi în centrele de examen).

Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 12:00 - 18:00, atât în format standard (la centrele de examen), cât şi electronic.

”Candidaţii care contestă rezultatul iniţial al evaluării trebuie să completeze, să semneze şi să depună/transmită prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere”, arată Ministerul Educaţiei.

Rezultatele finale vor fi comunicate în 30 august.

 

Reamintim faptul că, la examenul naţional de bacalaureat, sunt declaraţi promovaţi candidaţii care îndeplinesc, simultan, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor, au susţinut toate probele scrise şi au primit cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea, respectiv au obţinut cel puţin media 6.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.