Preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale "Alma Mater", Anton Hadăr, consideră că lucrurile nu sunt blocate în privinţa Legilor Educaţiei şi este nevoie de analiză mai profundă a acestui proiect.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Anton Hadăr a fost întrebat, luni, la Prima News, unde se blochează lucrurile cu legile educaţiei 
“Lucrurile nu sunt blocate, mai degrabă este nevoie de o analiză mai profundă a proiectului Legilor Educaţiei. Au la bază ”România Educată”, dar înţelegerea politică a fost ca înainte să se ducă proiectele către Parlament – sunt două legi, una a învăţământului superior şi alta a învăţământului preuniversitar – trebuie ca aceste elemente importante rezultate din programul preşedintelui România Educată să fie discutate cu nişte grupuri de lucru constituite din câte trei, patru membri ai fiecăruia dintre cele trei partide aflate la guvernare: PSD, PNL şi UDMR, după care trebuie toate lucrurile strânse în cadrul Ministerului Educaţiei, propunerilor acestora, bineînţeles că vor fi şi întâlniri între toate cele trei grupuri de lucru pentru a vedea convergenţa ideilor  plus Ministerul Educaţiei trebuie să îşi spună punctul de vedere”, a declarat Anton Hadăr, care a precizat că apoi va urma întâlnirea cu partenerii de dialog social.
El a mai afirmat că este nevoie ca proiectul Legilor Educaţiei să treacă prin Parlament. 
“Sper să găsim împreună acel echilibru necesar analizei cu claritate a propunerilor noastre şi sper ca odată proiectul clarificat, fie că e de la învăţământul superior, fie de la preuniversitar şi odată ajuns în Parlament acolo să stea cât mai puţin. Dar neapărat este nevoie ca proiectul să fie trecut prin Parlament, prin cele două camere pentru că evident fiind analizate de mai multe creiere ar putea să ne scape puţine lucruri care să reflecte ceea ce este chiar în proiectul România Educată”, a transmis preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale "Alma Mater".
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.