Preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer, Cezar Irimia, a anunţat că dacă la 1 iulie nu vor fi realizate normele pentru implementarea planului naţional de cancer, va fi dat în judecată Ministerul Sănătăţii şi vor fi organizate mitinguri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Cezar Irimia a declarat marţi, la Prima News, că ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, nu are niciun drept să nu pună în aplicare planul naţional de cancer. 
“Acest plan de cancer pe care noi, pacienţii, îl cerem de 22 de ani, a fost lucrat în interiorul Parlamentului României de un grup de specialişti. A fost votat în unanimitate de Parlamentul României şi a fost promulgat de domnul preşedinte Iohannis în noiembrie 2022. Avem o lege şi ştiam că în România nimeni nu este mai presus de lege aşa cum se situează domnul Rafila acum, nerespectând această lege şi venind cu modificări inutile la acest plan recunoscut şi la nivel european.  Acest plan este în concordanţă cu planul european de cancer şi domnul Rafila nu are niciun drept să nu pună legea în aplicare. (…) De ce domnul Rafila nu a venit cu aceste modificări cinci luni cât planul a fost în transparenţă, iar din noiembrie şi până acum s-a trezit luna trecută să vină cu modificări. Oare de ce?”, a declarat Cezar Irimia. 
El a afirmat că dacă până la 1 iulie nu vor fi realizate normele pentru implementarea planului naţional de cancer va fi dat în judecată Ministerul Sănătăţii. 
“Ne simţim sacrificaţi pentru orgoliile domnului ministru care vrea să îşi aroge paternitatea acestui plan naţional de cancer. Dumnealui a venit în faţa noastră cu o fiţuică pe care nu o recunoaştem pentru că este o fiţuică. Noi am comparat-o cu o teză proastă la limba română a unui elev mediocru. Nu suntem de acord decât să se respecte legea. Asta cerem noi. Dacă la 1 iulie nu avem normele pentru implementarea planului, noi vom acţiona în judecată Ministerul Sănătăţii şi vom organiza mitinguri în stradă, dar nu numai în Bucureşti, ci vom merge în Parlamentul European unde vom protesta pentru ceea ce se întâmplă în România pentru că ne simţim frustraţi, lezaţi, că suntem europeni la jumătate sau deloc chiar şi vrem să avem aceeaşi şansă cu cetăţeni europeni şi să eliminăm  discriminarea până la urmă pentru că decalajul dintre noi şi Europa civilizată este de cinci ani privind accesul la tratamente inovatoare care de multe ori fac diferenţa între moarte şi viaţă. Nu mai putem accepta aberaţiile domnului ministru care a avut tot timpul din lume să ia atitudine, iar acum când timpul îl presează vine cu o invenţie oneroasă despre ce înseamnă planul naţional de cancer”, a mai declarat Cezar Irimia.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.