Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a semnat, joi, certificatul de urbanism pentru elaborarea Documentaţiei Tehnice pentru Autostrada Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni, cu amplasament pe teritoriul judeţului Iaşi, de la Moţca la podul peste Prut, anunţă Consiliul Judeţean Iaşi într-un comunicat oficial.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

CJ Iaşi afirmă că documentul va fi înaintat către proiectantul Consitrans pentru demararea etapei de realizare a documentaţiei tehnice şi obţinerea avizelor pentru autorizaţia de construire.

”Le mulţumesc celor 21 de primari şi colegilor din Consiliul Judeţean care au emis cu maximă rapiditate avizele pentru a putea elibera acest document în cel mai scurt timp. Am primit ultimul aviz de la primăriile din judeţ astăzi la ora 10:51, iar procesul de emitere în cadrul CJ Iaşi s-a finalizat în mai puţin de o oră. Ca preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi am fost şi rămân un liant între autorităţile centrale şi cele locale pentru a ne asigura că nu ne blocăm în probleme birocratice şi pentru a accelera ritmul de implementare. Am promis cetăţenilor că vom trece Carpaţii pe A8 şi trebuie să ne ţinem de cuvânt, aşa cum am promis că vom conecta Moldova şi prin autostrada A7”, a declarat preşedintele CJ, Costel Alexe.

Autostrada Unirii A8 va avea o lungime de 91 km pe teritoriul judeţului Iaşi şi va traversa UAT-urile Paşcani, Tg. Frumos, Podu Iloaiei, Moţca, Mirosloveşti, Stolniceni-Prăjescu, Heleşteni, Costeşti, Ion Neculce, Bălţaţi, Erbiceni, Dumeşti, Leţcani, Miroslava, Rediu, Popricani, Victoria, Aroneanu, Ungheni, Golăeşti, Ruginoasa.

”În 2020, aici, la Iaşi, cu ministrul Boloş, alături de societatea civilă, am identificat soluţia de finanţare pentru autostrada A8. Capătul estic Moţca – Tg. Neamţ – Leghin, cu o lungime de 30 de km, şi capătul vestic Miercurea Nirajului – Tg. Mureş, cu o lungime de 25 de km, au fost propunerile noastre de includere la finanţare prin PNRR, ceea ce a fost un paş uriaş pentru realizarea acestui obiectiv de infrastructură rutieră şi a pus bazele implementării proiectului. Astăzi suntem în punctul în care începe licitaţia pentru execuţia lucrărilor pentru aceste două secţiuni, primii 51 km ai Autostrăzii Unirii”, a adăugat preşedintele Costel Alexe.

Totodată, preşedintele Consiliului Judeţean a anunţat că Ministerul Sănătăţii a încheiat prima etapă a evaluării proiectelor depuse prin PNRR pentru construirea de spitale, iar Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară a fost declarat eligibil.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.