Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Elena Tudor, anunţă că, în cel mult două zile, va exista "o procedură foarte clară" de înregistrare şi urmărire a copiilor din Ucraina care ajung în România neînsoţiţi de un părinte sau un reprezentant legal. "Sunt stabilite etapele concrete pe care un astfel de copil va trebui să le parcurgă", afirmă ea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Nu facem nimic altceva decât să dăm o şansă copiilor ucraineni neînsoţiţi, aşa cum o au şi copiii noştri, pentru că este obligaţia noastră ca stat", a declarat Elena Tudor, luni, într-o conferinţă de presă.

Ea a afirmat că "din fericire" în domeniul protecţiei drepturilor copilului există foarte multe ONG-uri cu experienţă vastă.

"Şi noi, la nivelul Ministerului Familiei, am formalizat cumva colaborarea şi începând de sâmbătă la nivelul fiecărui judeţ şi sector al municipiului Bucureşti există un grup operativ format din reprezentanţi ai direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, ai Inspectoratului Şcolar Judeţean şi ai Direcţiei de Sănătate Publică şi bineînţeles de reprezentanţi ai organizaţiilor non-guvernamentale şi, de ce nu, ai organismelor internaţionale", a arătat preşedintele ANPDCA.

Ea a adăugat că "în viitorul apropiat, probabil într-o zi, cel mult două" va exista "o procedură foarte clară" de înregistrare a tuturor minorilor neînsoţiţi de un părinte sau de un reprezentant legal.

"Deci va fi o procedură de înregistrare şi de urmărire. Sunt stabilite etapele concrete pe care un astfel de copil va trebui să le parcurgă şi probabil că aţi văzut cum funcţionează la Siret sau la Sighetu Marmaţiei, Poliţia de Frontieră înregistrează, trec prin acel spaţiu de înregistrare a minorilor blue dot, cum îl ştim cu toţii, dar pot fi şi alte organizaţii non-guvernamentale care pot înregistra, ulterior sunt îndrumaţi către servicii specializate, fie sunt preluaţi de DGASPC şi plasaţi temporar, până se clarifică situaţia, într-un serviciu social, sau sunt îndrumaţi către alte servicii, astfel încât să ne asigurăm că ei, într-un viitor apropiat, beneficiază de toate serviciile, de educaţie, de sănătate şi de orice alt serviciu au nevoie la noi în ţară", a completat Elena Tudor.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.