Preşedintele AFM Fulop Lorand afirmă, după eşecul de la lansarea Programului Casa Verde Fotovoltaice, că problema e mult mai adâncă decât ce poate rezolva demisia sa. ”Totuşi... ce e corect şi normal: fac liniştit şi fără supărare în inimă. Am greşit, şi îmi asum”, adaugă el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Problema e mult mai adâncă decât ce poate rezolva demisia mea... Până la urmă 6 preşedinţi s-au schimbat în 2 ani, dar tot restul a rămas la fel: aplicaţia, angajaţii, contractele, etc. Totuşi... ce e corect şi normal: fac liniştit şi fără supărare în inimă. Am greşit, şi îmi asum”, a scris Fülöp Lóránd pe contul său de Facebook, postarea fiind distribuită joi dimineaţă şi pe pagina oficială a instituţiei.

El a mai spus că joi va fi anunţată şi soluţia gândită.

Înscrierea în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice a început, miercuri, la ora 10.00, dar aplicaţia a funcţionat cu intermitenţe, procedura fiind suspendată.   

După noi intervenţii la sistem şi o nouă simulare, aplicaţia a fost relansată la ora 16.00 şi întreruptă după o oră.  

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a afirmat, miercuri seară, că modul în care Administraţia Fondului pentru Mediu a gestionat lansarea Programului Casa Verde Fotovoltaice este inacceptabil. ”Nu există nicio scuză”, a transmis ministrul, precizând că a dispus un control la AFM.

”Da, este inacceptabil modul în care s-a derulat astăzi lansarea Programului Casa Verde Fotovoltaice. Sistemul nostru informatic nu a făcut faţă, deşi am fost asiguraţi de partenerul tehnic că totul a mers bine la testare. În momentul de faţă lucrăm la o soluţie viabilă cu privire la modul în care vor fi depuse dosarele pregătite”, a transmis miercuri seară preşedintele AFM, Fülöp Lóránd. 

Acesta a precizat că se iau măsuri ca ”eforturile depuse în încercarea de înscriere a beneficiarilor să nu fie irosite”. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.