Premierul Mihai Tudose şi miniştrii s-au recules, miercuri, la catafalcul Regelui Mihai, la Castelul Peleş.
Premierul Tudose şi toţi membrii Cabinetului au venit la Peleş pentru a se reculege la catafalcul regelui. Ei au semnat şi în cartea de condoleanţe deschisă aici.
Preşedintele Iohannis a fost primul dintre oficialii statului român care au venit la Peleş. Klaus Iohannis a depus o coroană de flori, s-a recules la catafalcul Regelui Mihai şi a scris în cartea de condoleanţe deschisă la Castelul Peleş.
Imediat după şeful statului a venit preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, acesta fiind urmat de preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.




























