Premierul Dacian Cioloş şi ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, s-au întâlnit marţi cu reprezentanţii Iniţiativei “2035 - Prima Generaţie fără tutun”, constituită din reprezentanţi ai societăţii civile, medicale şi academice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Accentul a fost pus asupra aspectelor privind prevenţia şi protecţia tinerilor faţă de fumatul pasiv, descurajarea experimentării fumatului şi încurajarea abandonării acestei practici.

Premierul Cioloş a apreciat demersul Iniţiativei “2035-Prima Generaţie fără tutun” şi rolul pe care îl poate avea în prevenţia şi educaţia pentru sănătate, ca parte a politicilor de sănătate.

“Este datoria noastră să îi ajutăm pe tineri să conştientizeze riscurile pe care le presupune fumatul, ca, de altfel, orice obicei nesănătos, pentru a-şi alege stilul de viaţă în cunoştinţă de cauză. Este nevoie ca noua generaţie să fie educată în spiritul cunoaşterii şi conştientizării efectelor pe care le presupune o opţiune sau alta“, consideră premierul Dacian Cioloş, conform unui comunicat al Guvernului.

Iniţiativa “2035-Prima Generaţie fără tutun” a fost lansată în septembrie 2016 şi îşi propune, ca obiectiv principal, reducerea consumului de tutun la 5% din populaţia adultă. Strategia acestei Iniţiative este bazată pe angajamente internaţionale ale României pentru reducerea consumului de tutun, direcţii clare de acţiune la nivel legislative. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.