Trei noi femele de zimbru au ajuns la Grădina Zoologică din Târgu Mureş, care, alături de mascul, urmează să formeze un centru de reproducere. Astfel, Grădina Zoologică se implică activ în programul european de salvare a zimbrului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Săptămâna trecută a sosit la noi o femelă de zimbru, iar în aceste zile încă două femele de zimbru s-au alăturat Gradinii Zoologice prin intermediul programului de schimb coodonat de Asociaţia Europeană a Grădinilor Zoologice”, a transmis, joi, Primăria Târgu Mureş.

Oficialii Grădinii Zoologice au precizat, la rândul lor, că femelele provin din Germania (Nürnberg) şi din grădina zoologică din Miskolc, Ungaria.

”Cele din Miskolc au ajuns ieri seară, şi au fost introduse în padocul lor astăzi dimineaţa. Femelele au vârsta cuprinsă între 1 şi 2 ani. După cum ştim, zimbrul european atinge maturitatea sexuală la vârsta de 3 ani. Alături de taurul nostru solitar, am introdus trei femele zimbru, deschizând calea pentru formarea unui grup de reproducere”, au transmis oficialii Grădinii Zoologice Târgu Mureş.

Aceştia au explicat că Grădina Zoologică din Târgu Mureş marchează, astfel, o premieră în România, implicându-se activ în programul european de salvare a zimbrului.

”Grădina Zoologică din Tg Mureş este dedicat nu doar divertismentului publicului, ci şi contribuţiei active la conservarea biodiversităţii şi la protejarea speciilor vulnerabile. Prin aceste acţiuni, ne alăturăm eforturilor globale pentru păstrarea frumuseţii şi diversităţii naturii noastre, punând în aplicare soluţii concrete pentru a opri dispariţia speciilor în pericol”, au mai transmis oficialii Grădinii Zoologice.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.