Prefectul judeţului Braşov, Mihai-Cătălin Văsii, s-a întâlnit, vineri, cu reprezentanţii marilor reţele de retail care au magazine în judeţul Braşov pentru a discuta măsuri necesare astfel încât să se asigure aprovizionarea. Reprezentanţii magazinelor au transmis că cererea este de două ori mai mare, comparabilă cu cea înregistrată în perioada sărbătorilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Tema discuţiilor a fost legată de măsurile necesare pentru a nu apărea probleme în aprovizionarea cu produse alimentare de strictă necesitate, în contextul unor încercări de inducere în mod nejustificat a panicii în rândul populaţiei. Reprezentanţii reţelelor de retail au afirmat că, în aceste zile, fluxul de marfă este de două ori mai mare decât în mod obişnuit, fiind comparabil cu cel înregistrat în perioada sărbătorilor de iarnă şi că se încearcă gestionarea situaţiei generate de presiunea pe care o va pune piaţa”, a transmis, vineri, Prefectura Braşov, într-un comunicat de presă.

Oficialii judeţului Braşov au precizat că, în acest moment, nu există probleme cu aprovizionarea, stocurile sunt suficiente şi se depun toate eforturile pentru asigurarea în perioada următoare a unui disponibil crescut de mărfuri alimentare, în special cele de primă necesitate, precum şi a logisticii de transport a acestora către magazine.

”Prefectul judeţului Braşov a prezentat deciziile Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă pentru prevenirea şi limitarea eventualelor îmbolnăviri cu noul coronavirus şi a solicitat reprezentanţilor marilor retaileri să ia toate măsurile de protecţie a angajaţilor, în conformitate cu recomandările Ministerului Sănătăţii. De asemenea, prefectul Mihai-Cătălin Văsii a făcut un apel ca reţelele de retail să îşi dea concursul, în măsura în care acest lucru este posibil, pentru asigurarea, prin donaţie, la solicitarea Direcţiei de Sănătate Publică Braşov, a unor cantităţi de alimente de primă necesitate, în cazul în care vor exista persoane puse în carantină pe teritoriul judeţului, o procedură în acest sens urmând a fi elaborată în zilele următoare”, a mai transmis Prefectura.

În ultimele zile, de teama coronavirusului, mii de români au făcut cumpărături în exces din marile magazine, de multe ori rafturile fiind golite.

Autorităţile atrag atenţia că nu este nevoie de un astfel de comportament, în România fiind confirmat un singur caz de îmbolnvire, la un tânăr care a intrat în contact cu un italian la care s-a confirmat infectarea după ce vizitat România. 

Vineri, la ora 10.00, în întreaga ţară 182 persoane se aflau în carantină, iar 8.231 erau monitorizate la domiciliu.
           

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.