Prefectul judeţului Brăila, Cătălin Boboc, anunţă că în acest judeţ sunt doi medici epidemiologi, între care unul este plecat în concediu de odihnă, în afara ţării. Prefectul a menţionat că va cere conducerii Consiliului Judeţean, care are în subordine spitalul, să cheme din concediu medicul epidemiolog.
”Sunt doi epidemiologi. Unul e director medical la un spital din municipiu, celălalt e managerul Spitalului Judetean. Am aflat dimineaţă, cu surprindere, că managerul e de ieri în concediu, în afara ţării. Am să solicit preşedintelui Consiliului Judeţean, care are în subordine spitalul, să clarifice situaţia şi să o recheme de îndată pe doama. Nu mi se pare un moment potrivit pentru concedii de odihnă sau pentru orice alt timp de concediu”, a declarat prefectul de Brăila, Cătălin Boboc.
În judeţul Brăila nu există niciun caz confirmat de coronavirus, însă sunt 126 persoane izolate la domiciliu.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
6 iunie - Maratonul Energiei
Miercuri, au fost introduse în carantină instituţionalizată primele două persoane care au venit din Italia, pe la vama Nădlac, o altă persoană fiind aşteptată în cursul zilei.
În ţară au fonst confirmate deja 36de cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus.
Premierul Ludovic Orban a cerut marţi, înaintea şedinţei de Guvern, un plan pentru creşterea efectivelor de epidemiologi.
”Avem nevoie de epidemiologi ca de aer”, a spus premierul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.