Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat că siguranţa cetăţeanului nu este în niciun fel şi pentru nimic negociabilă şi a transmis structurilor MAI să facă legea tare şi să arate că sunt mai puternici decât cei care comit infracţiuni, mai organizaţi şi pregătiţi şi dedicaţi legii şi cetăţeanului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Cătălin Predoiu a fost prezent vineri, la Mamaia, la prezentarea efectivelor şi tehnicii structurilor MAI care vor acţiona în acest sezon estival pe litoral. Cu acest prilej, ministrul Afacerilor Interne s-a referit şi la cazurile de la Craiova şi Timişoara, unde trei persoane au fost ucise şi una grav rănită. 
“Din păcate, ne întâlnim astăzi într-un context în care, după cum ştim cu toţii în ultimele zile, în urma comiterii unor grave infracţiuni, cetăţeni români şi-au pierdut viaţa, cetăţeni nevinovaţi. Şi cred că e datoria mea ca, în primul rând, înainte de orice, în numele meu personal, al conducerii Ministerului Afacerilor Interne, dar şi al dumneavoastră, cu consimţământul dumneavoastră, sunt convins, să-mi exprim compasiunea pentru familiile victimelor. Sincere condoleanţe familiilor îndoliate. Şi în acelaşi timp să asigur pe toţi cetăţenii României în structurile Ministerului Afacerilor, fie că e vorba de poliţie, fie că e vorba de structurile pregătite pentru intervenţia în situaţii de urgenţă, îşi vor face datoria în continuare şi vor face ca această societate să rămână una sigură, în ciuda unor indivizi izolaţi sau grupuri de indivizi izolaţi, care atentează la lege, atentează la drepturile cetăţenilor, atentează la sănătatea şi viaţa lor”, a declarat ministrul Afacerilor Interne. 
El a precizat că Poliţia Română a intervenit cu profesionalism în urma acestor evenimente şi i-a prins pe făptaşi. 
“Mă bucur enorm că pot să însoţesc aceste vorbe şi cu probe concrete şi să îmi fac datoria, de asemenea, să felicit Poliţia Română, care a intervenit cu profesionalism şi promptitudine în urma acestor tragice evenimente, a identificat, a confirmat şi a reţinut pe mai mult decât presupuşii făptaşi şi să mi exprim încrederea şi că justiţia îşi va face datoria fără iertare, pe baza probelor strânse de poliţişti şi de procurori. Siguranţa cetăţeanului nu este în niciun fel şi pentru nimic negociabilă. Aş vreau să transmit cetăţenilor determinarea conducerii Ministerului Afacerilor Interne şi a Poliţiei de a da o ripostă fermă tuturor celor care ignoră legea şi ignoră drepturile cetăţenilor”, a mai afirmat Cătălin Predoiu.
El a avut şi un mesaj pentru personalul din structurile Ministerului Afacerilor Interne. 
“Faceţi legea tare, arătaţi că sunteţi mai puternici decât cei care comit infracţiuni, mai organizaţi, pregătiţi, profesionişti şi dedicaţi legii şi cetăţeanului. Şi eu, ca şi dumneavoastră, ca orice cetăţean, aveţi uneori apăsări şi preocupări şi vreau să vă asigur că noi ne vom face datoria ca legea să vă respecte statutul şi să-l îmbunătăţească, să îl întărească, să aveţi toate dotările logistice. Vă asigur Guvernul şi Parlamentul vă respectă şi vă va respecta şi aceasta se va vedea în legi. În orice caz, nu voi precupeţi niciun efort pentru a asigura respectul dumneavoastră în legi, din poziţia şi cu competenţele funcţiei pe care o exercit temporar. Dar în acelaşi timp, nici dumneavoastră şi nici noi nu avem dreptul să ne lăsăm copleşiţi de aceste preocupări şi greutăţi”, a mai declarat Predoiu.
El a adăugat că trebuie întărită încrederea pe care cetăţenii o au în structurile MAI.
“Cetăţenii au plătit taxe şi impozite pentru siguranţa străzii. Este inacceptabil să plătească cu sănătatea şi iată uneori cu viaţa pentru nesiguranţa ei. Ştiu că vă faceţi datoria, dar trebuie mai mult. Nu ezit să vă spun. Sunt un om care vrea întotdeauna mai mult de la performanţă, de la noi, de la colegii mei, de la mine, dar şi de la dumneavoastră. Cetăţenii aşteaptă acest lucru. Nu este o vorbă goală. Lumea are încredere în poliţie. Are încredere Ministerul Afacerilor Interne, în structurile sale, în pompierii salvatori şi toţi cei care lucrează într-un fel sau altul pentru respectarea legii, de la paza frontierelor şi până la protecţia victimelor traficului de persoane. Dar trebuie să întărim această încredere. Există această aşteptare de la noi şi, vă asigur, suntem alături, vom funcţiona ca o echipă şi vom continua eforturi care s-au făcut în anii anteriori. Le vom continua”, a mai transmis Predoiu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.