Pompierii care fac parte din modulul trimis de România în sprijinul pompierilor eleni monitorizează, sâmbătă, două zone din regiunea Attica. Potrivit estimărilor, riscul de izbucnire a unor incendii de pădure în Grecia este, sâmbătă, unul foarte ridicat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Componenţii modulului României care continuă misiunile în Grecia au primit astăzi o misiune de monitorizare în două zone din regiunea Attica. Astfel, 16 pompieri cu 3 autospeciale de stingere a incendiilor de pădure şi 1 autospecială de primă intervenţie şi comandă se vor deplasa în zona localităţii Agia Kiriaki. O altă echipă, compusă din 15 salvatori, va asigura intervenţia în zona Rafina. Cele două echipe de pompieri români vor fi însoţite de ofiţeri de legătură eleni. În cazul apariţiei unor incendii, cele două echipe vor fi alertate şi, sub coordonarea omologilor ţării gazdă, vor interveni în locaţiile desemnate pentru limitarea efectelor incendiilor”, informează, sâmbătă, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU). 
 
Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
În cazul în care pentru intervenţii va fi nevoie de cantităţi mari de apă, o cisternă de 30.000 de litri aflată în baza de operaţii se va alătura echipajelor pentru acoperirea necesităţilor operative în cele mai bune condiţii. 
 
Estimările indică faptul că, pentru ziua de sâmbătă, riscul apariţiei incendiilor de pădure în Grecia este unul foarte ridicat, inclusiv în zona unde pompierii români îşi desfăşoară activitatea.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.