Poliţistul de la Brigada Rutieră a Capitalei, Eugen Stan, acuzat de agresiuni sexuale, cele mai recente victime fiind doi copii din sectorul 6 al Capitalei, şi aflat în arest preventiv pentru 30 de zile este audiat la Parchetul General, pentru a vedea dacă el este autorul şi în alte fapte rămase cu autor necunoscut.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Eugen Stan a fost dus din arest la Parchetul General joi.

Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a preluat în 10 ianuarie dosarele privind săvârşirea a trei infracţiuni de agresiune sexuală de către poliţistul Eugen Stan, precum şi a unei infracţiuni de perversiune sexuală, dar şi un dosar de agresiune sexuală constituit în urma unei plângeri din 2016 în care a început urmărirea penală in rem.

Instituţia a explicat că preluarea acestor dosare "are ca temei necesitatea verificării tuturor faptelor cu un mod de operare asemănător comise pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov, calitatea de angajat al Ministerului Afacerilor Interne pe care o are inculpatul Stan Eugen, complexitatea celor două cauze dată de numărul mare al persoanelor vătămate, de multitudinea probelor care trebuie administrate şi de varietatea mijloacelor de probă, precum şi impactul deosebit creat în societate prin comiterea unor asemenea fapte.

Eugen Stan lucrează din 2010 în Brigada Rutieră, fiind transferat de la Jandarmerie pe un post de şofer al unui şef din Poliţie, este căsătorit şi are doi copii. Anul trecut, ar fi încercat să violeze o femeie, iar în 2012 ar fi abuzat sexual o fetiţă, în Sectorul 6 al Capitalei.

Cele mai recente victime ale bărbatului sunt doi copii de 5 şi 9 ani din Sectorul 6 al Capitalei, agresaţi sexual în liftul unui bloc.

Anchetatorii verifică inclusiv 15 dosare de agresiuni sexuale comise începând cu 2009 şi rămase cu autor necunoscut pentru a stabili dacă poliţistul este autorul lor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.