Poliţiştii rutieri au dat, într-o singură zi, peste o mie de sancţiuni contravenţionale, în cadrul unei acţiuni pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor. Au fost retrase 456 de certificate de înmatriculare, iar în patru cazuri, poliţiştii au dispus imobilizarea autovehiculelor, întrucât pericolul creat prin defecţiunile tehnice constatate era unul major.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Astfel, vineri, Direcţia Rutieră a Poliţiei Române a organizat o acţiune, la nivel naţional, împreună cu Registrul Auto Român, pentru prevenirea evenimentelor rutiere cu consecinţe grave, produse pe fondul defecţiunilor tehnice ale autovehiculelor.

La acţiune au participat 675 de poliţişti rutieri din totă ţara şi 65 de reprezentanţi ai Registrului Auto Român, cu 58 de autolaboratoare de control tehnic, fiind controlate 6.208 autovehicule.

Echipele de control au urmărit verificarea sistemului de frânare, a celui de reducere a zgomotului şi a emisiilor poluante, a mecanismului de direcţie, instalaţiei de iluminare/semnalizare, existenţei şi autenticităţii seriilor/numerelor de identificare ale vehiculelor, precum şi a legalităţii montării şi utilizării luminilor de altă culoare sau intensitate, a dispozitivelor ori accesoriilor de avertizare, altele decât cele omologate.

De asemenea, a fost verificat sistemul de rulare (punţi, roţi, anvelope şi suspensie), corectitudinea datelor din certificatul de înmatriculare şi concordanţa acestora cu datele şi caracteristicile tehnice ale vehiculelor, deţinerii inspecţiei tehnice periodice şi valabilitatea acesteia, deţinerii certificatului de agreare pentru activitatea de transport în regim de taxi/viza anuală şi aplicarea tratamentelor chimice sau a foliilor pe parbriz, lunetă sau pe geamurile laterale, cu excepţia celor omologate şi/sau certificate de către autoritatea competentă şi care sunt marcate corespunzător.

Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 1.060 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 6 au fost aplicate pentru defecţiuni ale sistemului de frânare, 6 pentru defecţiuni ale mecanismului de direcţie, 109 pentru defecţiuni ale sistemului de rulare (anvelope), 395 pentru defecţiuni ale instalaţiilor de iluminare/semnalizare, 68 pentru aplicarea de folii neomologate sau a tratamentelor chimice pe parbriz, geamurile laterale sau lunetă, iar 335 pentru alte defecţiuni tehnice.

Totodată, 82 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru neefectuarea în termen a inspecţiei tehnice periodice (I.T.P.), 36 pentru utilizarea luminilor de ceaţă, în alte condiţii decât pe timp de ceaţă şi 23 pentru noxe peste limita legală.

Pentru defecţiuni tehnice grave ale mecanismului de direcţie sau ale sistemului de frânare au fost reţinute 12 permise de conducere, iar pentru alte defecţiuni, cu gravitate mai redusă, au fost retrase 456 de certificate de înmatriculare, dintre care 436 vehiculelor înmatriculate în România, 14 vehiculelor înmatriculate în alte state şi 6 certificate de înmatriculare retrase autovehiculelor cu două sau trei roţi.

Poliţiştii rutieri au dispus, în 4 cazuri, imobilizarea autovehiculelor respective, întrucât pericolul cauzat de defecţiunile tehnice constatate era major, evitându-se în acest fel producerea unor evenimente rutiere.

Pe parcursul acţiunii, poliţiştii au constatat 29 de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.

Astfel de acţiuni vor mai fi desfăşurate şi în perioada următoare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.