Poliţiştii au făcut, în ultimele două săptămâni, 185 de percheziţii pentru anihilarea unor grupări specializate în trafic de persoane şi de migranţi şi trafic de droguri. În urma acestor acţiuni 35 de persoane au fost arestate preventiv.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
“În perioada 8 – 21 decembrie, poliţiştii din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., au efectuat 35 de acţiuni operative (dintre care 17 de amploare), pentru destructurarea grupurilor infracţionale specializate în trafic de persoane şi de migranţi, criminalitate informatică, trafic şi consum ilicit de droguri.
În cadrul acestora, au fost efectuate 185 de percheziţii domiciliare, fiind derulate activităţi investigative pentru probarea activităţii infracţionale a peste 94 de persoane”, au transmis duminică, reprezentanţii IGPR. 
Ei au precizat că în cadrul dosarelor penale instrumentate, au fost emise 61 de ordonanţe de reţinere, 35 de mandate de arestare preventivă şi un mandat de arestare la domiciliu. De asemenea, faţă de 18 persoane, a fost luată măsura controlului judiciar.
De asemenea, în urma activităţilor, au fost descoperite şi ridicate aproximativ 15 kilograme de canabis, 3,7 kilograme alte droguri, 43 de grame şi 13 doze de cocaină, 4 plante de canabis, 9.440 de diverse comprimate, 6 grindere, 17 cântare, 9.010.000 de ţigarete şi 900 de litri de alcool.
De asemenea, au fost indisponibilizate un autoturism, 155 de telefoane mobile, 27 de laptopuri, 38 de cartele SIM, 113 medii de stocare, 3 armă neletale, 1 armă letală, 116 bucăţi muniţie, 1.819.485 de lei, 83.230 de euro, 4.280 de lire sterline şi 4.000 de alte monede (exprimate în lei).
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.