Poliţia Locală a Sectorului 1 l-a chemat la secţie, pentru declaraţii, pe proprietarul apartamentului din care ar fi fost proiectate mesaje laser pe clădirile din zona Pieţei Victoriei, inclusiv pe turnul BRD, în timpul protestelor din ultima săptămână, reprezentanţi ai instituţiei declarând, pentru News.ro, că această invitaţie vine ca urmare a unei plângeri făcute de un locuitor din zonă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Proprietarul apartamentului de pe Strada Buzeşti din care ar fi fost proiectate mesaje laser pe clădirile din Piaţa Victoriei în ultimele seri, a primit, din partea Poliţiei Locale a Sectorului 1, invitaţia de a se prezenta la secţie pentru declaraţii, potrivit unei postări de pe pagina de Facebook a acestuia.

Reprezentanţi ai Poliţiei Locale a Sectorului 1 au declarat, pentru News.ro, că invitaţia vine ca urmare a unei plângeri depuse de un locuitor din zonă, deranjat de luminile proiectate pe clădiri.

Ei au mai spus că, după verificările făcute, s-a descoperit că sursa proiecţiilor ar fi fost un apartament de la etajul trei din zona Pieţei Victoriei.

De asemenea, reprezentanţii poliţiei au adăugat că agenţii care au lăsat invitaţia la uşă au respectat procedura pentru cazul în care proprietarul apartamentului sau chiriaşul nu este acasă şi că persoana respectivă doar va da declaraţii, neurmând să fie sancţionată decât în cazul în care nu se va prezenta la secţie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.