Peste 3.000 de ploieşteni s-au adunat din nou, duminică seara, în centrul oraşului cerând demisia Guvernului şi scandând „Altă întrebare, altă guvernare”, „Altă întrebare? Cu voi la închisoare” şi „Impostorii”. O tânără a venit la protest cu un afiş pe care scrie „Nu ne lăsăm păcăliţi”, iar un bărbat poartă o pancartă cu mesajul „Hoţi şi trădător. Când prinzi un hoţ caută-l în toate buzunarele. OUG 9/2017 ”. Ei cer demisia Guvernului spunând că nu se lasă „păcăliţi”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Un bărbat venit la protest cu fiul său a declarat că nu îl interesează politica, dar că vrea să le reamintească guvernanţilor „solicitările străzii încă de la început: abrogaţi apoi plecaţi”.

„Au abrogat acum e timpul să plece”, a adăugat protestatarul ploieştean.

La locul protestului participanţii au agăţat în apropierea monumentului dedicat eroilor Revoluţiei din 1989 afişe pe care au scris „Viitorul fără hoţi” „1. Abrogare, 2. Demisie, 3. Puşcărie, Altă întrebare???”.

„Nu suntem manipulaţi, suntem mulţi şi supăraţi”

Un protestatar poartă pe piept o pancartă cu mesajul „Suntem încă cu ochii pe voi!”. O tânără a venit la protest cu un afiş pe care scrie „Nu ne lăsăm păcăliţi”, iar un bărbat poartă o pancartă cu mesajul „Hoţi şi trădător. Când prinzi un hoţ caută-l în toate buzunarele. OUG 9/2017 ”.

La ora transmiterii acestei ştiri, participanţii la manifestaţia de la Ploieşti au plecat, la fel ca şi în serile trecute, către sediul PSD din oraş.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.