Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie anunţă că s-a sesizat din oficiu privind comiterea de act sexual cu un minor în cazul deputatului Aurel Bălăşoiu, exclus din PSD. Totodată, a fost deschis un alt dosar, pentru viol, în urma depunerii unei plângeri împotriva acestuia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a sesizat din oficiu la data de 4.10.2022 cu privire la săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor prev. de art. 220 Cod penal, ca urmare a informaţiilor apărute în mass-media referitoare la săvârşirea acestei fapte de către o persoană având calitatea de deputat în Parlamentul României”, se arată într-un comunicat de presă transmis, marţi, de reprezentanţii Parchetului.

Totodată, pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a fost deschis un al doilea dosar, având ca obiect săvârşirea infracţiunii de viol prev. de art. 218 din Codul penal, ca urmare a depunerii unei plângeri penale împotriva aceleiaşi persoane.

”Menţionăm că în ambele dosare urmărirea penală se desfăşoară in rem”, scrie în comunicat.

PSD a anunţat, sâmbătă seară, excluderea din partid a deputatului de Argeş Aurel Bălăşoiu, oficialii partidului precizînd că se aşteaptă ca acesta să îşi dea demisia urgent din funcţia de deputat, în caz contrar, PSD urmând a vota pentru „ridicarea imediată a imunităţii parlamentare”.

După anunţul PSD, imagini în care ar apărea deputatul în ipostaze intime alături de un tânăr au apărut în spaţiul public. Aurel Bălăşoiu neagă că el ar fi unul dintre bărbaţii care apar în imagini şi afirmă că nu renunţă la calitatea sa de parlamentar.
 
Aurel Bălăşoiu este la primul mandat de parlamentar şi a fost primar al comunei argeşene Rociu, funcţie câştigată, anul trecut, de către fiul său. Bălăşoiu este căsătorit, soţia sa fiind educatoare în comuna Rociu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.