Familiile minerilor implicaţi în accidentul de la Mina Lupeni vor primi un sprijin financiar, astfel încât săptămâna viitoare va fi aprobată o Hotărâre de Guvern în acest sens, a declarat vineri ministrul Energiei, Toma Petcu, aflat la Lupeni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Le-am comunicat că şi eu şi sindicatele depunem toate eforturile pentru familia decedatului, să asigurăm o înmormântare în condiţii bune şi un sprijin important pentru familie, care poate veni prin companie, prin contractul colectiv de muncă, şi aici poate fi detaliat de sindicate”, a declarat ministrul Energiei, Toma Petcu.

Oficialul a precizat că a vorbit la telefon şi cu premierul Mihai Tudose, chiar în momentul în care se afla la discuţii cu minerii, Petcu precizând că prim-ministrul le-a transmis acestora un mesaj de susţinere.

”Ba mai mult, dorim ca la şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare, într-un regim de urgenţă, să promovăm o Hotărâre de Guvern pentru acordarea unui sprijin financiar pentru familiile care au fost afectate.

Întrebat despre ce ajutoare este vorba, Petcu a spus că mai întâi trebuie să vadă ce va permite legea şi că se va decide "în conformitate cu legislaţia”.

Accidentul de la Mina Lupeni a avut loc joi, în jurul orei 14.00, când tavanul unei galerii s-a surpat pe o distanţă de aproximativ 16 metri. În galerie se aflau 11 mineri, iar 8 dintre ei au reuşit să se salveze, în timp ce ceilalţi trei au fost daţi dispăruţi.

Operaţiunile de căutare şi salvare au durat peste 15 ore. Unul dintre mineri a fost găsit decedat. El urma să împlinească 40 de ani peste două zile, când va fi înmormântat. În ceea ce îi priveşte pe cei doi mineri care au fost salvaţi, unul dintre ei este în stare extrem de gravă, la Stpitalul Floreasca, iar celălalt are leziuni uşoare la un picior, fiind internat la spitalul din Petroşani.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.