Pierderile reale de căldură din sistemul de termoficare al municipiului Bucureşti au fost, anul trecut, de aproape 37% , principala cauză a acestui fenomen fiind faptul că 65% dintre conductele care alcătuiesc reţeaua de alimentare sunt mai vechi de un sfert de secol şi la care s-au produs, numai în anul 2021, peste 1800 de avarii. Informaţia apare într-un bilanţ realizat de un auditor energetic autorizat de Ministerul Energiei la solicitarea Termoenergetica Bucureşti. Concomitent cu creşterea nivelului pierderilor, în ultimii ani a scăzut cantitatea de agent termic fumizată prin reţeaua de transport.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Pierderile reale de căldură din reţeaua primară, punctele termice şi reţelele de distribuţie aferente acestora, în anul 2021, au fost de 36,77%. Pierderile reale de căldură pentru sistemul alimentat din centralele termice au fost de 9,72%. 0 primă concluzie a acestei analize este faptul ca în perioada 2018-2021 pierderile de energie termica în reţeaua primară au crescut de la 23,82% la 28,58%, în timp ce cantitatea de agent termic fumizată din reţeaua de transport a scăzut cu 12,81%. Dat fiind volumul de energie tranzitat, nivelul pierderilor este ridicat şi conduce la efecte negative din punct de vedere tehnic şi economic. Principala cauză a pierderilor de energie termică din circuitul primar o reprezintă vechimea conductelor ce alcătuiesc reţeaua (65% dintre ele au peste 25 de ani vechime), consecinţa majoră fiind numărul mare de avarii ce se produc (1.813 avarii remediate în circuitul primar în anul 2021) şi deteriorarea izolaţiei clasice a conductelor. Alte cauze pot sa fie o supradimensionare a reţelelor faţă de consumurile actuale, dar şi o lipsă a sistematizării reţelei”, se arată în Bilanţul termoenergetic pe conturul instalaţiilor de transport si distribuţie a energiei termice, operate de către Compania Municipala Termoenergetica Bucureşti SA  pentru anul 2021, document realizat la solicitarea Termoenergetica de către o companie care este auditor energetic autorizat de Ministerul Energiei. 
Bilanţul mai arată că pierderile în reţelele secundare aferente centralelor termice se ridică la un nivel „acceptabil pentru astfel de sisteme”, în condiţiile date de funcţionare.
Pierderi de agent termic se înregistrează nu doar în reţeaua primară, ci şi în cea secundară, unde de asemenea se produc frecvent avarii. 
„Pierderile de energie termică în reţeaua secundară aferentă PT au crescut de la 11,22% la 11,98%, în timp ce cantitatea de agent termic fumizată pentru încălzire şi apă caldă de consum a scăzut cu 12, 77%. Principala cauză a pierderilor de energie termică o reprezintă vechimea conductelor ce alcătuiesc reţeaua secundară (aproape 50% dintre ele au peste 25 de ani vechime), consecinţa majora fiind numărul mare de avarii ce se produc (1.804 avarii remediate în circuitul secundar în anul 2021) şi deteriorarea izolaţiei clasice a conductelor, amplasate exclusiv in subteran”, precizează documentul citat. 
Specialiştii care au realizat bilanţul consideră că planul de măsuri trebuie să se concentreze pe reţeaua primară, acolo unde pierderile de agent termic ţi energie termică sunt mari, mai ales dacă sunt cordate cu debitele tranzitate. 
„Pentru reducerea pierderilor de energie înglobate în pierderile masice/valorice, precum şi a celor prin radiaţie şi convecţie, se recomandă demararea programului de reabilitare a reţelelor termice primare prin înlocuirea acestora cu conducte preizolate prevăzute cu sistem de detectare automată a pierderilor”, mai arată bilanţul.
Termoenergetica CMTEB furnizează energie termică pentru 10.032 de asociaţii de proprietari/locatari din 8.091 de blocuri de locuinţe, pentru 74 de cămine şi 313 imobile/case, reprezentând aproximativ 1.170.000 de locuitori. Din totalul energiei termice fumizate de companie, consumul populaţiei reprezintă 92,21%. Utilizatorii non-casnici sunt compuşi din 515 instituţii publice, 3.820 de agenţi economici şi 10 sere. Consumul de energie termică realizat de utilizatorii non-casnici reprezintă doar 7,79% din consumul total al clienţilor Termoenergetica.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.