Peste 8.000 de persoane au ajuns, vineri seară, în faţa sediului PSD din Constanţa, iar printre protestatari s-a aflat şi un membru social-democrat, fost consilier local la Medgidia, care a spus că este nemulţumit de această situaţie şi că intenţionează să-şi dea demisia dacă lucrurile nu se vor schimba.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Manifestanţii au plecat din nou în marş de pe platoul din faţa Prefecturii Constanţa, numărul lor crescând constant, alte persoane adăugându-se permanent de traseu, astfel că la ora transmiterii acestei ştiri în stradă se află aproximativ 8.000 de constănţeni.

Deşi iniţial anunţaseră că au în vedere să meargă şi prin alte zone ale municipiului pentru a fi auziţi şi de alţi constănţeni, protestatarii au mers, în cele din urmă, pe acelaşi traseu ca serile trecute, ajungând din nou în faţa sediului organizaţiei judeţene a PSD Constanţa.

Ei au strigat “DNA să vină să vă ia”, “Hoţii, hoţii”, “Fără violenţă”, “Ieşiţi din casă dacă vă pasă”, “Jandarmii - jos pălăria” şi aveau pancarte pe care scria “Abrogaţi şi apoi plecaţi”, “30 de lei de câine şi 200.000 pentru javre !!!”

Printre protestatarii din faţa sediului PSD s-a aflat şi un membru social-democrat, nemulţumit de decizia Guvernului de a modifica codurile penale prin ordonanţă de urgenţă.

“Am ieşit la protest pentru că nu sunt de acord cu ce se întâmplă pentru că nu vreau un stat mafiot. Sunt membru PSD, iar dacă în urma acestei ieşiri în stradă voi fi dată afară, nu este niciun fel de problemă. Oricum, dacă nu se va schimba ceva şi lucrurile vor continua aşa îmi voi da demisia pentru că nu cred într-un astfel de partid”, a afirmat Zully Mustafa.

Ea a devenit consilier local în Medgidia după alegerile de anul trecut, dar a demisionat din funcţie în luna decembrie.

După ce au protestat în faţa sediului PSD, manifestanţii şi-au continuat traseul de serile trecute, iar la ora transmiterii acestei ştiri se îndreaptă spre Prefectura Constanţa. La un moment dat, coloana de manifestanţi se întindea pe 300 de metri.

Numarul protestarilor este în continuă creştere pentru că oamenii continuă să se alăture manifestanţilor..

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.