Un număr de 326 de unităţi sanitare sunt incluse într-un program al Ministerului Dezvoltării care prevede construirea, modernizarea şi dotarea de dispensare şi unităţi spitaliceşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Ministerul Dezvoltării, 326 de unităţi sanitare vor fi construite, modernizate şi dotate de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA), prin Compania Naţională de Investiţii.

Ministrul Ion Ştefan a semnat ordinul pentru completarea listei-sinteză a obiectivelor incluse în Subprogramul ”Unităţi sanitare”, venind, astfel, în sprijinul comunităţilor locale care nu au acces la servicii medicale moderne, la standarde europene.

”Obiectivul principal al Guvernului României în domeniul sănătăţii îl constituie asigurarea unor servicii de sănătate de o calitate şi o accesabilitate superioară pentru toţi cetăţenii, iar creşterea calităţii serviciilor medicale presupune optimizarea tuturor componentelor legate de acestea, de la infrastructură şi dotare până la actul medical propriu-zis, de la management şi sisteme informatice până la respectarea drepturilor pacientului”, a afirmat ministrul Ion Ştefan, citat în comunicat.

Astfel, MLPDA contribuie la dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi accesul la serviciile medicale pentru cetăţenii atât din mediul rural, prin construirea şi dotarea unor dispensare medicale, cât şi din oraşe şi municipii, unde vor fi derulate lucrări de extindere, reabilitare, consolidare, eficientizare energetică, amenajare, modernizare şi dotare a unor unităţi spitaliceşti (spitale, ambulatorii, complexe balneare, baze de tratament) specializate în servicii de urgenţă, chirurgie, pediatrie, neurologie, radioterapie, psihiatrie, pneumologie, reumatologie, balneologie etc.

Pe de altă parte, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei asigură finanţare, prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, atât pentru construirea spitalelor regionale de la Iaşi, Cluj şi Craiova, cu o valoare totală de 1,64 miliarde de euro, cât şi pentru achiziţionarea de echipamente medicale, pentru dotarea spitalelor din România, în lupta împotriva pandemiei generate de SARS-CoV-2. Totodată, prin Axa Prioritară 8 a POR, MLPDA are în derulare 329 de proiecte, în valoare totală de peste 3,5 miliarde de lei, care vizează infrastructura de sănătate şi cea socială.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.