Peste 170.600 de persoane au fost angajate, în primele şapte luni ale acestui an, prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Cele mai multe dintre acestea au peste 45 de ani, iar judeţul Timiş se află pe primul loc în ceea ce priveşte numărul persoanelor angajate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de ANOFM, în urma implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul Agenţiei, în primele şapte luni ale anului au fost încadrate 170.643 de persoane.

Dintre acestea, 60.720 au peste 45 de ani, 45.688 au vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani, 37.272 au între 25 şi 35 de ani, iar 26.963 sunt tineri sub 25 de ani (dintre care 13.944 tineri NEET).

Cele mai multe persoane încadrate sunt bărbaţi (98.867), numărul femeilor fiind de 71.776.

În funcţie de rezidenţă, cei mai mulţi angajaţi în perioada de referinţă, 92.166, provin din mediul urban, iar 78.477 de persoane sunt din mediul rural. 

Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (51.926), profesionale (40.866), gimnaziale (39.257), 16.335 fiind cu studii universitare.

Reprezentanţii ANOFM mai spun că judeţul Timiş ocupă primul loc în ceea ce priveşte numărul persoanelor angajate (12.780), urmat de Bucureşti (12.410), Suceava (11.018), Neamţ (8.365) şi Iaşi (7.234).

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată, arată sursa citată.

În primele şapte luni, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în cautare de loc de muncă a fost de 354.681.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.