Guvernul a aprobat o Hotărâre privind aprobarea cuantumului indemnizaţiei lunare de hrană cuvenite persoanelor diagnosticate cu tuberculoză tratate în ambulatoriu. Din 1 noiembrie, adulţii vor primi 16 lei pe zi, iar copiii 15 lei pe zi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Conform documentului, începând din data de 1 noiembrie 2020, se aprobă cuantumul indemnizaţiei lunare de hrană cuvenite persoanelor diagnosticate cu tuberculoză, tratate în ambulatoriu. Acesta se stabileşte pe baza nivelului alocaţiilor de hrană pentru consumurile colective prevăzute în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 429/2008 privind nivelul alocaţiilor de hrană pentru consumurile colective din unităţile sanitare publice, cu modificările ulterioare, corespunzător categoriei de bolnavi TBC, respectiv de 16 lei/zi pentru pacienţii adulţi şi de 15 lei/zi pentru pacienţii copii”, a transmis, vineri, Ministerul Sănătăţii.

Prin această măsură se urmăreşte motivarea pacientului pentru respectarea tratamentului complet, până la vindecare.

Acordarea unei indemnizaţii lunare de hrană pentru persoanele diagnosticate cu tuberculoză a fost prevăzută pentru prima dată în cuprinsul Legii nr.302/2018, pentru asigurarea aderenţei la tratament a pacientului diagnosticat cu tuberculozăpe toată perioada de tratament în ambulatoriu.

Metodologia de acordare a a acestei indemnizaţii se va face prin ordinul comun al ministrului Sănătăţii şi Justiţiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.