O persoană s-a rănit, vineri, în timp ce schia pe o părtie închisă din Piana Braşov, salvamontiştii fiind chemaţi să intervină.
”Deşi pârtiile nu au fost încă deschise, există persoane care urcă cu echipament de schi/snowboard în partea superioară a masivului, iar incidentele nu au întârziat să apară. Este şi cazul unei persoane care s-a accidentat în timp ce schia pe o astfel de pârtie închisă”, a transmis, vineri, Salvamont Poiana Braşov.
Salvamontiştii reamintesc iubitorilor sporturilor de iarnă că domeniul schiabil din Poiana Braşov şi Masivul Postăvaru nu a fost încă deschis, cu excepţia pârtiei Stadion.
”Deşi zilele acestea a nins în partea superioară a masivului, depunându-se un strat de zăpadă, acesta este insuficient pentru începerea în siguranţă a sezonului. La acest moment se lucrează intens ori de câte ori temperaturile permit producerea zăpezii artificiale, care este deocamdată depozitată în grămezi, pentru conservare, nefiind distribuită uniform şi nivelată pe întreaga suprafaţă a pârtiei”, au mai transmis salvamontiştii.
Aceştia precizează că există zone care sunt acoperite doar de stratul superficial de zăpadă naturală, insuficient însă pentru a acoperi denivelările şi rigolele.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.