Patriarhul Daniel şi mai mulţi ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, s-au rugat, sâmbătă, pentru victimele incendiului din clubul Colectiv, anunţă Patriarhia Română, cu o zi înainte de împlinirea unui an de la tragedie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Slujba Parastasului a avut loc în salonul Sfinţilor Români din Reşedinţa Patriarhală şi a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal, arată Patriarhia.

Reprezentanţii instituţiei precizează că, în cadrul slujbei, au fost pomeniţi nominal toţi cei decedaţi în urma incendiului.

"În data de 30 octombrie 2015, în urma unui puternic incendiu ce a avut la clubul Colectiv din Capitală, 64 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte peste 100 de persoane au fost grav rănite. Imediat după tragicul eveniment, Biserica Ortodoxă Română s-a implicat în ajutorarea victimelor din clubul Colectiv, precum şi a familiilor acestora", arată Patriarhia.

În primele zile de după incendiul din Colectiv, Biserica Ortodoxă Română a fost acuzată că niciun preot nu a venit să se roage pentru victime, în condiţiile în care locul tragediei devenise loc de pelerinaj pentru mii de oameni.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.