Membrii echipelor medicale trimise în misiune în Italia şi Republica Moldova în vederea combaterii efectelor pandemiei de COVID-19 vor primi paşapoarte diplomatice, în semn de apreciere, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"În semn de înaltă apreciere şi recunoaştere pentru contribuţia deosebită a personalului misiunii medicale române care s-a deplasat în Italia, precum şi a celui al misiunii medicale române care se va deplasa, în perioada imediat următoare, în Republica Moldova, în unele dintre zonele cele mai afectate de pandemia de COVID-19 din cele două state, pentru oferirea serviciilor de asistenţă medicală specializată în vederea tratării pacienţilor infectaţi, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a dispus, în mod excepţional, eliberarea de paşapoarte diplomatice electronice pentru membrii acestor echipe medicale", a transmis, miercuri, MAE.

O echipă formată din 11 medici şi 4 asistenţi medicali români a fost trimisă în regiunea Lombardia din Italia, în perioada 7-24 aprilie, pentru a contribui, alături de personalul medical italian, la tratarea pacienţilor infectaţi cu SARS-COV-2. Misiunea personalului medical, selectat pe bază de voluntariat, s-a desfăşurat sub egida Mecanismului de protecţie civilă al Uniunii Europene, pentru o perioadă de 14 zile. Demersul României a fost apreciat de autorităţile italiene la cel mai înalt nivel şi a fost salutat de preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ca exemplu de solidaritate europeană.

De asemenea, o nouă echipă de medici şi asistenţi medicali români, constituită tot pe bază voluntară, este pregătită să se deplaseze în perioada următoare în Republica Moldova, urmând să lucreze în unităţile medicale implicate în combaterea pandemiei, în beneficiul direct al cetăţenilor acestui stat.

"Ministerul Afacerilor Externe a dorit să aducă, prin acest gest simbolic de acordare a unor paşapoarte diplomatice, un mesaj de recunoştinţă şi mulţumire personalului medical român care luptă în linia întâi şi se expune, cu curaj, unor riscuri însemnate pentru a veni în ajutorul cetăţenilor din alte state, contribuind astfel, ca veritabili ambasadori ai statului român, la dezvoltarea şi consolidarea relaţiilor României cu aceste state şi la ridicarea profilului internaţional al ţării noastre. România a dovedit, o dată în plus, mulţumită acestor profesionişti, că este un stat partener implicat şi de încredere, care intervine, în spirit de solidaritate, atunci când situaţia o impune. Contextul dificil creat de pandemia actuală a dovedit, tuturor, inclusiv la nivel internaţional, faptul că prietenii adevăraţi la nevoie se cunosc – România a fost destinatarul unor gesturi de generozitate şi solidaritate din partea altor state şi, la rândul său, a luat măsuri pentru a veni în ajutorul celor afectaţi, demonstrând că are capacitatea, la nivelul instituţiilor, precum şi la nivel personal, de mobilizare susţinută şi reacţie rapidă”, a declarat ministrul Bogdan Aurescu, citat în comunicatul MAE.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.