Pacienţii vor fi programaţi pentru tratament balnear după un triaj telefonic, iar un alt triaj epidemiologic se va face la intrarea în unitate, nefiind primite persoanele cu temperatura mai mare de 37,3 grade Celsius. Pacienţii vor purta măşti şi protecţie pentru încălţăminte, iar sălile de aşteptare şi cabinetele trebuie dotate cu dezinfectanţi, se arată într-un ordin emis de ministrul Sănătăţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministerul Sănătăţii a transmis, luni, printr-un comunicat de presă, că a fost publicat, în Monitorul Oficial, Ordinul ministrului Sănătăţii privind măsurile necesar a fi implementate în cadrul unităţilor care desfăşoară activităţi de tratament balnear.

Astfel, pacienţii care vor beneficia de tratament în unităţile balneare vor fi programaţi şi informaţi privind regulile de distanţare socială, siguranţă şi igienă care trebuie respectate. Pentru programare, unitatea balneară are obligaţia efectuării unui triaj telefonic al pacienţilor. De asemenea, programările vor fi realizate cu evitarea, pe cât posibil, a contactului între pacienţi.

La intrarea în unitatea balneară se va face în mod obligatoriu un triaj epidemiologic de către un asistent medical instruit.

"Triajul epidemiologic constă în măsurarea temperaturii cu termometrul noncontact, iar temperatura înregistrată nu trebuie să depăşească 37,3 grade Celsius. În cazul în care temperatura înregistrată depăşeşte 37,3 grade Celsius, se recomandă repetarea măsurării temperaturii după o perioadă de 2-5 minute de repaus. Dacă se constată menţinerea unei temperaturi peste 37,3 grade Celsius sau/şi prezenţa de simptome respiratorii şi/sau alte semne/simptome de boli infectocontagioase acute, pacienţii nu sunt primiţi în incinta unităţii balneare şi li se anulează în mod obligatoriu programarea. Totodată unitatea balneară le va recomanda acestora să ia legătura cu medicul de familie", a arătat MS.

De asemenea, pacienţii care intră la consultaţie/tratament balnear sunt obligaţi să completeze o declaraţie pe propria răspundere cu privire la virusul SARS-CoV-2.

Potrivit documentului, unitatea balneară se va asigura că pacienţii care intră la consult/tratament poartă mască de protecţie şi protecţie pentru încălţăminte.

Personalul cabinetului medical şi al bazei de tratament va fi echipat corespunzător cu echipamentul obişnuit în activitatea medicală, conform normativelor în vigoare, cu precizarea că mănuşile vor fi schimbate la fiecare pacient consultat/tratat.

Totodată, un medic specialist desemnat de către unitatea balneară va efectua un instructaj specific pentru fiecare categorie de personal privind programul de lucru, desfăşurarea activităţilor specifice funcţiei, respectarea circuitelor, folosirea echipamentului de protecţie.

"În cadrul unităţii balneare/cabinetelor medicale individuale recepţia va funcţiona cu un singur angajat pe tură, cu mijloace de protecţie (vizieră sau panou transparent, halat de protecţie, mănuşi de unică folosinţă). Pentru accesul personalului în unitatea balneară se recomandă, atunci când este posibil, ca intrarea să se realizeze printr-o cale de acces diferită de cea a pacienţilor. La intrarea personalului în tură se va realiza termometrizarea acestuia de către o persoană desemnată în acest sens. Totodată, personalul unităţii balneare are obligaţia de a curăţa şi dezinfecta încălţămintea de la intrarea şi ieşirea din tură", a menţionat MS.

Totodată, se recomandă pe cât posibil evitarea contactului între personalul unităţii balneare, cu menţinerea distanţei de 2 metri în timpul interacţiunilor profesionale.

Conform documentului, personalul care efectuează proceduri de tratament se va spăla în mod obligatoriu cu apă şi săpun minimum 20 de secunde şi îşi va dezinfecta corespunzător mâinile şi antebraţele înainte şi după efectuarea fiecărui tratament.

Sălile de aşteptare trebuie să fie dotate cu recipiente cu substanţe dezinfectante pentru pacienţi şi se recomandă ca în sala de aşteptare să fie un singur pacient, care urmează să fie consultat/tratat, iar în cazul în care sunt mai mulţi, unitatea balneară va asigura o distanţă minimă de 2 m între aceştia.

Totodată, este recomandată introducerea unui interval de timp de minimum 15 minute între consultaţii în scopul aerisirii şi efectuării dezinfecţiei cabinetului şi instrumentarului acestuia, precum şi schimbării echipamentului medical acolo unde este cazul.

Accesul în cabinetele de consultaţii şi tratament fizic nu este permis pacienţilor însoţiţi de aparţinători, cu excepţia pacienţii cu dizabilităţi care au nevoie de însoţitor, pacienţii minori sau pacienţii cu afecţiuni grave care obţin acceptul medicului curant.

"De asemenea, în sala de kinetoterapie şi în celelalte încăperi folosite pentru tratament fizic se va efectua distanţarea echipamentelor la 1,5-2 metri unul de altul, eventual amplasate în zigzag dacă spaţiul permite. În încăperile menţionate vor beneficia de tratament maximum doi pacienţi concomitent împreună cu terapeutul, cu respectarea distanţei de 2 metri", a mai arătat MS:

Potrivit reglementărilor, în cazul sălilor de kinetoterapie/tratament fizic cu suprafeţe mai mari de 12 mp, pot beneficia de tratament mulţi pacienţi cu respectarea următoarelor condiţii: distanţarea echipamentelor la 1,5-2 metri unul de altul, alocarea a 4 mp/pacient, iar kinetoterapeutul coordonează grupul respectând distanţa de 2 metri dintre pacienţi.

De asemenea, la sfârşitul fiecărei proceduri de kinetoterapie/tratament fizic, sălile şi echipamentele vor fi dezinfectate.

Este contraindicată efectuarea procedurilor de aerosoloterapie şi, respectiv, hidrotermoterapie în spaţiu închis.

Conform Ordinului MS, se recomanda ca procedurile fizice care vor fi urmate de pacient de către medicul curant să ţină cont şi de mijlocul de deplasare a pacientului de la domiciliu la baza de tratament.

Ordinul MS prevede că în cabinete/săli de tratament/holuri/grupuri sanitare se vor amplasa recipiente cu dezinfectanţi.

Bagajele pacienţilor se vor depozita în compartimentele special destinate, compartimente ce vor fi dezinfectate după eliberare, sau se vor depozita într-un spaţiu bine delimitat în saci de unică folosinţă etichetaţi cu numele pacientului.

În recepţia unităţii balneare, în sălile de aşteptare, se afişează în locuri vizibile instrucţiuni cu privire la regulile de conduită şi circuitele impuse pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 în vigoare.

"Personalul unităţii balneare va fi obligat să se spele frecvent pe mâini cu apă şi săpun şi să utilizeze soluţii dezinfectante. De asemenea, este obligatorie dezinfecţia regulată a cabinetelor medicale, spaţiilor destinate pacienţilor (căi de acces, sală de aşteptare, recepţie, toaletă, vestiare, clanţe, mânere, balustrade), mobilierului din sala de aşteptare etc. cu dezinfectant de suprafaţă conform reglementărilor în vigoare. Este obligatorie aerisirea sălilor de consultaţie/tratament după fiecare pacient, fiind obligatorie dezinfecţia tuturor dispozitivelor medicale, conform recomandărilor producătorului. Sunt obligatorii schimbarea regulată a măştii de protecţie şi a mănuşilor conform regulilor în vigoare, curăţarea şi dezinfectarea vizierei când este cazul", a mai arătat sursa citată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.