Un pacient în vârstă de 59 de ani, cu arsuri grave suferite în urma unui incendiu, intubat şi ventilat mecanic, a fost transferat în Belgia, la un spital din Liege, cu o aeronavă Spartan a Forţelor Aeriene Române. Victima are arsuri de gradele II şi III pe mai mult de jumătate din corp.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava informează că marţi a fost realizată o nouă misiune aeromedicală complexă pentru salvarea unui pacient cu arsuri severe.
"Este vorba despre o persoană în vârstă de 59 de ani, intubată şi ventilată mecanic, având arsuri grad IIB-III pe aproximativ 52% din suprafaţa corporală, suferite în urma unui incendiu. Pacientul a primit îngrijiri la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă «Sfântul Ioan cel Nou» Suceava, fiind aprobat transferul său către o unitate spitalicească de specialitate din Regatul Belgiei, respectiv din Liege", precizează sursa citată.
Potrivit sursei citate, aeronava C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată special pentru misiuni de evacuare medicală, a decolat de pe Baza 90 Transport Aerian Otopeni "Comandor aviator Gheorghe Bănciulescu".
"Aceasta a aterizat pe Aeroportul Internaţional Suceava, unde a fost efectuată îmbarcarea pacientului cu arsuri, preluat de la spital şi adus la bord în condiţii de maximă siguranţă de către o ambulanţă tip C cu medic a Serviciului Judeţean de Ambulanţă Suceava. Ulterior, aeronava militară şi-a continuat zborul extern direct către Belgia", menţionează aceeaşi sursă.
Asistenţa medicală pe timpul zborului este asigurată de o echipă medicală, formată dintr-un medic şi un asistent din cadrul UPU-SMURD al Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti şi personal medical militar al Ministerului Apărării Naţionale.
Misiunea reprezintă un efort comun şi o coordonare interinstituţională de specialitate între Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Apărării Naţionale, mai arată sursa citată.



























