Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat, joi, la Congresul Blocului Naţional Sindical, că în România salariul mediu net a crescut în vreme de pandemie cu peste şapte la sută, în condiţiile unei inflaţii mai scăzute, precizând că acest lucru a dus la un deficit bugetar de 9,8%.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Numărul de angajaţi cu contract de muncă la nivelul lunii decembrie a fost semnificativ egal sau puţin mai mare în raport cu numărul de angajaţi din luna ianuarie înainte de izbucnirea pandemiei. De asemenea, trebuie să ştiţi că salariul mediu net în România în vreme de pandemie a crescut cu peste 7 la sută, în condiţiile unei inflaţii scăzute în raport cu inflaţiile din anii anteriori. Toată gândirea pe care am avut-o, este adevărat cu un preţ pe care l-am plătit, un deficit bugetar de 9,8%, toate măsurile pe care le-am gândit au avut exact acest scop şi anume acela de a menţine într-o măsură cât mai mare în stare de funcţiune economia, de a prezerva cât mai multe dintre locurile de muncă ale angajaţilor şi a susţine companiile să treacă de perioada grea, provocată de pandemie, cu restructurări de personal cât mai mici posibil şi, de asemenea, evident să încurajăm investiţii care se creeze noi locuri de muncă”, a afirmat Ludovic Orban, în cadrul intervenţiei avute la Congresul Blocului Naţional Sindical.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a amintit că România trebuie să se încadreze în acest an într-un deficit de şapte la sută, iar apoi până în 2024 să se revină la un deficit de sub trei procente.

"Este un an dificil pentru că trebuie să ştiţi că România este singura ţară din Uniunea Europeană asupra căreia s-a declanşat procedura de deficit excesiv, iar noi trebuie să fim extrem de riguroşi atât în faţa partenerilor europeni, cât şi faţa mediului financiar internaţional, în faţa investitorilor, să arătăm că avem un plan de a reface echilibrele bugetare, de a reface echilibrele economice şi de a reporni într-un ritm cât mai rapid posibil toate motoarele de dezvoltare economică. Anul acesta trebuie să ne încadrăm într-un deficit de 7% şi gradual până în 2024 va trebui să revenim la un deficit în conformitate cu prevederile tratatului Uniunii Europene de sub 3%. Acest lucru va presupune, pe lângă o creştere economică cât mai rapidă, va presupune extrem de multă moderaţie în ceea ce priveşte generarea de noi cheltuieli pentru buget”, a mai transmis Orban.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.