Premierul Ludovic Orban a afirmat, vineri, întrebat fiind de ce s-a amânat creşterea salariilor profesorilor, că banii necesari au fost prevazuţi în buget, dar între timp au intervenit alte cheltuieli din cauza pandemiei. ”Când îţi scad venituri... e ca într-o familie. Dacă îţi scad veniturile şi abia mai ai bani de mâncare, de plata chiriei, nu te duci să-ţi bei banii la cârciumă sau să îţi cumperi...”, a spus el. Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) atrage atenţia membrilor Guvernului şi în mod special ministrului Finanţelor Publice, Florin Cîţu, că intenţia de a nu se acorda majorarea salarială începând cu 1 septembrie va fi ”o greşeală enormă, iar consecinţele pot fi neplăcute”. Personalul didactic urma să primească o creştere salarială medie de 14%, adică aproximativ 300 de lei în plus. ”Cadrele didactice aşteaptă această majorare nu pentru a o cheltui la cârciumă, dacă ar fi să facem o paralelă cu declaraţia premierului Ludovic Orban, ci pentru a se apropia de un trai normal, la care au dreptul”, arată FSLI. La rândul său, Federaţia Sindicatelor din Educaţie ”Spiru Haret” solicită Guvernului să nu amâne majorarea salariilor din septembrie 2020, ”în caz contrar, având în vedere situaţia actuală, apare un mare semn de întrebare privind implementarea oricărui scenariu pentru începerea anului şcolar”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

 

CITEȘTE ȘI FSLI: Guvernul va da o grea lovitură cadrelor didactice, dacă nu se vor majora salariile din 1 septembrie. Educaţia nu este “cârciuma” sistemului bugetar!

Ludovic Orban a fost întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută în judeţul Dolj, de ce a amânat creşterea salariilor profesorilor. 

 
“Dintr-un motiv foarte simplu. Uitaţi-vă la datele prezentate de INS şi la prognoza privitoare la creşterea economică, care e o prognoză în care noi estimăm o contracţie economică, o scădere economică de 3,8%. Când îţi scad venituri... e ca într-o familie. Dacă îţi scad veniturile şi abia mai ai bani de mâncare, de plata chiriei, nu te duci să-ţi bei banii la cârciumă sau să îţi cumperi.....”, a replicat el.
 
El a precizat că banii pentru creşterea salariilor profesorilor fuseseră prevăzuţi în buget, dar au fost alte cheltuiele necesare cauzate de pandemie. 
 
“Banii au fost prevăzuţi, doar că între timp avem o serie de alte categorii de cheltuieli care au fost absolut necesare. Faţă de bugetul iniţial în domeniul Sănătăţii a fost necesară o creştere extrem de mare a bugetului Sănătăţii cu aproximativ 9 miliarde de lei pentru a face faţă provocărilor generate de epidemie”, a mai spus Orban.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.